Ce spune Elena Lasconi despre fiica ei. ”E așa, de telenovelă”

elena lasconi
Shutterstock

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, despre relaţia cu fiica sa, că este o relaţie foarte bună, o relaţie mamă-fiică. Ea a precizat că îşi iubeşte copilul şi asta o să se întâmple indiferent ce ar face, pentru că e sufletul ei.

În plus, ea a arătat că nu s-ar întoarce acasă, pentru că a plecat din cauza sistemului corupt

”Relaţia este de mamă-fiică, adică e o relaţie foarte bună. Eu îmi iubesc copilul, şi asta o să se întâmple indiferent ce ar face, pentru că e sufletul meu. E singurul meu copil, de aceea mă doare şi mai tare, pentru că ştiu că ea este plecată acolo. Şi am zis că, dacă prin faptele mele eu pot să fac pe cineva să se întoarcă acasă, pe copilul meu, de exemplu, atunci înseamnă că am făcut o faptă bună”, a spus Elena Lasconi, despre relaţia cu fiica sa.

Întrebată dacă fiica sa s-ar întoarce acasă, Lasconi a precizat că aceasta nu s-ar întoarce. ”Ea mi-a spus că nu s-ar întoarce acasă pentru că ea a plecat din cauza sistemului corupt. Noi am tot ieşit în stradă la proteste, şi ea este foarte activă în zona asta. A fost dezamăgită de sistemul de educaţie, de multe lucruri”, a precizat Lasconi.

”Abia aștept să o iau în brațe și să o pup”

Despre vot, preşedinta USR a arătat că nu a întrebat-o dacă va vota la alegeri, dar probabil că da, pentru că ea merge de fiecare dată la vot.

Citește și
Elena Lasconi
Elena Lasconi: ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” i se potrivește cel mai bine lui Marcel Ciolacu
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Întrebată dacă şi-ar dori ca în ziua alegerilor să vină în ţară şi să voteze alături de ea, Elena Lasconi a psus că nu ţine la chestia asta pentru că este un detaliu.

”Nu ţin neapărat la chestia asta, pentru că asta este un detaliu, e aşa, de telenovelă. Dacă ea nu doreşte să se întoarcă acasă, eu îi respect dorinţa. Mă voi duce eu la ea. Abia aştept să o iau în braţe şi să o pup. E fata mea şi v-am spus, va rămâne tot timpul, ea e sufletul meu. Cu siguranţă va vota”, a completat Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
Gest fără precedent la imnuri, înainte de România - Kosovo? "Ca răspuns pentru ce au făcut ei"
Gest fără precedent la imnuri, înainte de România - Kosovo? "Ca răspuns pentru ce au făcut ei"
Citește și...
Elena Lasconi, în emisiunea ”La Măruță”: ”Ciucă e ca pătrunjelul - ori cu el ori fără el ... cam aia e”
Elena Lasconi, în emisiunea ”La Măruță”: ”Ciucă e ca pătrunjelul - ori cu el ori fără el ... cam aia e”

Invitată în emisiunea „La Măruță”, Elena Lasconi nu a gustat sosurile picante și a preferat să spună ce cadouri le-ar face contracandidaților săi la prezidențiale - minciunele, salată a la russe, fasole cu ciolan. 

Elena Lasconi: ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” i se potrivește cel mai bine lui Marcel Ciolacu
Elena Lasconi: ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” i se potrivește cel mai bine lui Marcel Ciolacu

Candidatul susținut de USR la Președinția României, Elena Lasconi, crede că proverbul ”cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” i se potrivește cel mai bine contracandidatului său de la PSD, Marcel Ciolacu.  

Elena Lasconi îl pune la zid pe ÎPS Teodosie: „Este aripa rusă din Biserica Ortodoxă, trebuia de foarte mult timp exclus”
Elena Lasconi îl pune la zid pe ÎPS Teodosie: „Este aripa rusă din Biserica Ortodoxă, trebuia de foarte mult timp exclus”

Candidatul USR pentru preşedinţia României, Elena Lasconi, îl critică pe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, spunând că sfaturile date de acesta în ceea ce priveşte relaţiile dintre femei şi bărbaţi încurajează violenţa.

VIDEO. Oana Lasconi: ”Regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Regret momentul în care am făcut-o”
VIDEO. Oana Lasconi: ”Regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Regret momentul în care am făcut-o”

Oana Lasconi, fiica primarului din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a revenit cu un mesaj pe Instagram în care afirmă că regretă ”felul” în care a făcut declarația de sâmbătă, referitoare la mama sa, care a provocat un scandal.

Elena Lasconi, prima reacție după ce a fost criticată de fiica ei: „Pur şi simplu m-a doborât. Este şi va rămâne fiica mea”
Elena Lasconi, prima reacție după ce a fost criticată de fiica ei: „Pur şi simplu m-a doborât. Este şi va rămâne fiica mea”

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, spune că va merge la Paris pentru a discuta cu fiica sa, Oana, după scandalul iscat în urma retragerii de pe lista USR a candidaților la alegerile europarlamentare.  

Recomandări
Singurul liceu din România în care elevii dau BAC-ul internațional, examenul recunoscut oriunde în lume, fără echivalări
Singurul liceu din România în care elevii dau BAC-ul internațional, examenul recunoscut oriunde în lume, fără echivalări

Schimbarea în sistemul de învățământ este posibilă. Dovada vine de la Brașov, unde se afla unul dintre cele mai bune licee din țară Colegiul Național Andrei Șaguna.

Cum a murit Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale omului de afaceri
Cum a murit Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale omului de afaceri

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit subit, într-un restaurant din Bran. Echipajele medicale, sosite de urgență la fața locului, nu au reușit să-l resusciteze.  

Majorări serioase de prețuri în România, pe fondul inflației în creștere. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult
Majorări serioase de prețuri în România, pe fondul inflației în creștere. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult

Prețurile se încăpățânează să urce acum, pe final de an, și confirmă prognoza Băncii Naționale a României privind inflația.