Vremea azi, 7 septembrie. Predomină vremea frumoasă, ploile apar sporadic în zonele înalte

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri predomină vremea frumoasă, ploile apar sporadic în zonele înalte, în nord-vest, în centru şi în sud-estul extrem.

În rest, atmosfera rămâne însorită, iar în sudul Banatului se intensifică vântul. Se încălzeşte şi vom avea maxime de la 19 grade în depresiuni şi 29 de grade în vestul României.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Aici se anuţă soare în prima parte a zilei, dar mai spre seară se adună norii şi s-ar putea să vină câteva ploi de scurtă durată. Vântul va avea unele porniri pe litoral şi temperaturile mai cresc puţin faţă de ziua trecută.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se încălzeşte uşor. Predomină vremea frumoasă, iar ploile apar spoardic în zonele de deal şi de munte

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă soare, câţiva nori şi poate 2-3 stropi de ploaie în zonele înalte. La amiază vor fi temperaturi cu 2...3 grade peste cele de ieri.

Citește și
Kadiivka Ucraina - 8
Rușii au intensificat bombardamentele în Harkov. Ar fi folosit chiar și bombe cu fosfor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vreme bună şi temperaturi în creştere găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. La deal şi pe la munte, după-amiaza ar putea să cadă câţiva stropi de ploaie.

În ţinuturile vestice, ne-aşteaptă o zi însorită şi puţin mai caldã decât cea de marți. Temperaturile mai ridicate decât în celelalte zone, ating 29 de grade pe la Timişoara şi vântul are unele intensificãri în sudul Banatului.

În Transilvania, este răcoare în depresiuni. Vor fi perioade cu soare, dar şi înnorări şi ploi slabe trecătoare mai ales în zonele de munte. Maximele vor fi cuprinse între 19 grade la Miercurea Ciuc şi 25 de grade la Alba Iulia.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele urcă spre 28 de grade.

Şi în ţinuturile sudice, găsim vreme frumoasă, temperaturi în creştere şi maxime de până la 28 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, ziua de miercuri ne-aduce vreme frumoasă şi un pic mai caldă decât marți, cu 27 de grade la orele amiezii.

Vremea la Munte

 

Şi la munte se mai încălzeşte puţin. O să avem atmosferă schimbătoare, înnorări şi scurte reprize de ploaie în majoritatea masivelor. Vântul prinde putere în Munţii Banatului, iar pe vai şi în depresiuni, dimineaţa apare ceaţă.

Vremea la Mare

 

La mare va fi răcoare, dar vremea se încălzeşte în a doua parte a săptămânii. Se înnorează şi o să picure trecător, dar apare şi soarele pe parcursul zilei. Pe plajă vor fi cel mult 23 de grade, iar apa mării va avea în jur de 22 de grade.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea azi, 6 septembrie. Răcoare în majoritatea zonelor. Ploaia va apărea în dealurile sudice
Vremea azi, 6 septembrie. Răcoare în majoritatea zonelor. Ploaia va apărea în dealurile sudice

Duminică va fi răcoare în majoritatea zonelor. O să plouă puţin pe la munte, dar s-ar putea să cadă câţiva stropi de ploaie şi în dealurile sudice, în nord-vest şi centru.

Rușii au intensificat bombardamentele în Harkov. Ar fi folosit chiar și bombe cu fosfor
Rușii au intensificat bombardamentele în Harkov. Ar fi folosit chiar și bombe cu fosfor

Faza activă a războiului din Ucraina ar mai putea dura 6-7 săptămâni, potrivit serviciilor de informații occidentale. Când vremea se va înrăutăți, ambele părți vor fi nevoite să treacă la lupte de tranșee, situație care îi avantajează doar pe ucraineni.

Vremea azi, 5 septembrie. Temperaturile cresc uşor, însă vremea se menţine răcoroasă
Vremea azi, 5 septembrie. Temperaturile cresc uşor, însă vremea se menţine răcoroasă

Luni temperaturile cresc uşor, însă vremea se menţine răcoroasă în majoritatea zonelor. Vântul rămâne activ în sud-est, iar în centru, la deal şi la munte apar câteva averse slabe.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.