Reducerea volumului vocii poate ajuta la scăderea riscului de răspândire a Covid-19

Coronavirus
Profimedia

Zonele cu zgomot redus din spaţiile închise cu risc ridicat, precum spitalele şi restaurantele, ar putea ajuta la diminuarea posibilităţii de infectare cu noul coronavirus, au constatat oamenii de ştiinţă.

Un studiu recent arată că scăderea volumului vocii poate contribui la limitarea răspândirii bolii COVID-19, relatează joi Reuters.

O reducere de 6 decibeli a volumului mediu al vocii poate avea acelaşi efect ca dublarea capacităţii de ventilare într-un spaţiu închis, a notat o echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite.

''Rezultatele sugerează că autorităţile din domeniul sănătăţii publice ar trebui să ia în considerare implementarea 'zonelor de linişte' în mediile închise cu risc ridicat, precum sălile de aşteptare din spital sau zonele de servit masa'', au concluzionat şase cercetători de la Universitatea din California, potrivit Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a modificat îndrumările în iulie recunoscând posibilitatea transmiterii coronavirusului prin aerosoli, cum ar fi în restaurante ori săli de sport sau în timpul cântatului în cor.

Citește și
JUDETE
Coronavirus România, 10 septembrie. Județele cu cele mai multe noi cazuri de infectare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Picăturile microscopice expulzate în timpul vorbirii se evaporă şi lasă în urmă particule suficient de mari pentru a purta virus viabil, se arată în lucrarea ştiinţifică.

O creştere de aproximativ 35 de decibeli a volumului vocii, sau diferenţa dintre şoptit şi strigat, măreşte rata de emisie de particule de 50 de ori.

Volumul normal al unei conversaţii depăşeşte nivelul de 10 decibeli, în timp ce zgomotul ambiental din restaurante este de aproximativ 70 de decibeli.

''Nu toate spaţiile închise sunt similare în ceea ce priveşte riscul de transmitere prin aerosoli'', a declarat cercetător principal William Ristenpart. ''O sală de clasă aglomerată, dar cu un volum de zgomot redus este mult mai puţin periculoasă decât un bar karaoke care nu este aglomerat, unde clienţii respectă distanţarea fizică, dar vorbesc şi cântă în timp ce volumul muzicii este ridicat'', a adăugat el.

Numărul deceselor la nivel mondial provocate de noul coronavirus a depăşit miercuri 900.000, în timp ce numărul cazurilor de infectare la nivel mondial a trecut de 27,7 milioane, potrivit unui bilanţ Reuters. În medie, peste 5.600 de persoane mor în fiecare zi, conform calculelor Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara care vrea să impună izolare generală, după ce a înregistrat aproape 4.000 de infecții într-o zi
Țara care vrea să impună izolare generală, după ce a înregistrat aproape 4.000 de infecții într-o zi

Israelul a raportat miercuri 3.904 de contagieri, un nou bilanţ record, în timp ce autorităţile iau în calcul instituirea unor restricţii mai drastice pentru acest al doilea val de COVID-19, printre care şi izolarea generală.

Coronavirus România, 10 septembrie. Județele cu cele mai multe noi cazuri de infectare
Coronavirus România, 10 septembrie. Județele cu cele mai multe noi cazuri de infectare

Coronavirus România, 10 septembrie. Municipiul Bucureşti (201) şi Bacău (82), Timiş (69), Prahova (65), Iaşi (63), Neamţ (57) şi Suceava (54) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa
Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa

Doctorul Mihai Craiu a fost invitat în emisiunea ”Doctor de bine”, relizată de Liliana Curea, pentru a-i liniști pe părinții care își trimit copiii la școală sau la grădiniță. 

Episcopul Huşilor, Ignatie, infectat cu COVID-19. În ce stare se află prelatul
Episcopul Huşilor, Ignatie, infectat cu COVID-19. În ce stare se află prelatul

Episcopul Huşilor, Ignatie, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, acesta fiind internat, miercuri seara, la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad, unitate suport COVID-19.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.