Experiment foarte important. Cercetătorii au reușit să ”învie” celulele unui mamut lânos

pui de mamut
Kindai University / Nature

O echipă de cercetători ruși și japonezi au înviat celulele unui pui de mamut lânos, poreclit Yuka, într-un experiment care ar putea aduce înapoi, cândva, în viitor, animale care au dispărut deja.

Potrivit Russia Today, rămășițele mumificate ale lui Yuka au fost descoperite în 2010 în solul înghețat al Mării Laptev, unde a murit în urmă cu aproximativ 28.000 de ani.

Probele ADN au fost recoltate din celule care proveneau de la mușchii și din măduva oaselor mamutului. Iar după ce câteva doze ale nucleelor cele mai puțin afectate au fost implantate în celule de șoareci, 5 dintre aceste au arătat ”semne de activitate biologică”.

Specialiștii spun că nu trebuie să ne așteptăm prea curând să avem parte de un Jurassic Park, deoarece niciuna dintre celulele implantate nu se poate divide, ceea ce este un lucru elementar în clonarea creaturilor.

”Acest lucru sugerează faptul că, în ciuda anilor care au trecut, activitatea celulară se poate produce, iar părți din ea pot fi recreate. Este un pas semnificativ înainte pentru a-i aduce înapoi din morți pe mamuți”, a spus și Kei Miyamoto, unul dintre autorii studiului, potrivit New York Post. 

Citește și
arheolog
Descoperirea din mormântul unei „prințese” a declanșat o dispută între Rusia și Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Misiune fără precedent în Oceanul Indian. Ce date vor să obțină cercetătorii
Misiune fără precedent în Oceanul Indian. Ce date vor să obțină cercetătorii

Cercetătorii britanici au pornit într-o misiune fără precedent pe fundul Oceanului Indian. Două submersibile, fiecare transportând doi oameni de ştiinţă, s-au scufundat în apele din largul insulelor Seychelles.

Descoperirea din mormântul unei „prințese” a declanșat o dispută între Rusia și Ucraina
Descoperirea din mormântul unei „prințese” a declanșat o dispută între Rusia și Ucraina

Bogățiile de neînchipuit îngropate alături de rămăsițele unei „prințese a sciților” au fost scoase la lumină de arheologi într-o regiune din Crimeea. Mormântul femeii datează din primul secol după Hristos, au declarat cercetătorii ruși.

Al doilea om din lume care scapă de virusul HIV. Anunțul unei echipe de cercetători
Al doilea om din lume care scapă de virusul HIV. Anunțul unei echipe de cercetători

Un bărbat din Londra, infectat cu virusul HIV, cel care produce SIDA, ar putea fi al doilea om din lume care scapă de virus, în urma unui transplant de celule stem de la o persoană rezistentă la HIV.

Descoperire uimitoare în pădurea tropicală amazoniană. Cercetătorii au filmat momentul
Descoperire uimitoare în pădurea tropicală amazoniană. Cercetătorii au filmat momentul

În pădurea tropicală amazoniană există tarantule capabile să târască şi să omoare un oposum, susţine o echipă de cercetători americani în revista Amphibian and Reptile Conservation, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.