Asteroidul Apophis se apropie de Pământ și va fi interceptat de o sondă spațială deviată. Astronomii calculează pericolul

Asteroidul Apophis se apropie de Pământ și va fi interceptat de o sondă spațială deviată. Astronomii calculează pericolul
Getty

Asteroidul Apophis se apropie de Pământ iar NASA a redirecționat o sondă spațială pentru a intercepta corpul ceresc care era considerat, până de curând, o amenințare.

NASA a extins cu nouă ani misiunea sondei Osiris-Rex pentru ca aceasta să ajungă la o nouă destinaţie, potrivit DPA preluat de Agerpres.

Sonda Osiris-Rex se află în prezent pe drumul de întoarcere spre Pământ pentru a livra eşantioanele pe care le-a prelevat de pe asteroidul Bennu în 2020.

Redenumită OSIRIS-APophis EXplorer (Osiris-Apex), sonda va fi redirecţionată către Apophis, asteroidul cu diametrul de aproximativ 370 de metri, care va ajunge la o distanţă de 32.000 de kilometri de Pământ, în 2029.

„OSIRIS-APEX va intra pe orbita lui Apophis la scurt timp după trecerea asteroidului aproape de Pământ, oferind un prim-plan fără precedent cu acest asteroid de tip S", a transmis NASA într-un comunicat.

Citește și
Asteroidul Apophis
Un asteroid uriaș, numit după Zeul Haosului, se îndreaptă spre Pământ. Reacția NASA
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De mai bine de 15 ani, în comunitatea științifică internațională a planat îngrijorarea ca asteroidul Apophis ar fi putut să lovească Pământul, cu consecințe îngrozitoare pentru planetă. NASA a liniștit însă publicul, iar după calculele oamenilor de știință, acest eveniment nu se va produce în următorii 100 de ani.

Sonda urmează să studieze modificările asteroidului cauzate de această trecere prin apropierea Pământului şi se va folosi de propulsoarele sale cu gaz pentru a încerca să disloce şi să studieze praf şi roci mici de pe Apophis şi dincolo de suprafaţa acestuia.

NASA a anunţat că misiunile a opt dintre sondele sale spaţiale vor fi extinse. Astfel, Mars Odyssey, Mars Reconnaissance Orbiter, MAVEN, Mars Science Laborator (roverul Curiosity), modulul robotizat InSight, Lunar Reconnaissance Orbiter, Osiris-Rex şi New Horizons îşi vor continua activitatea, în condiţiile în care vor continua să fie apte din punct de vedere tehnic.

Majoritatea misiunilor vor fi prelungite cu trei ani, iar InSight va continua până la sfârşitul anului 2022, cu excepţia cazului în care capacitatea electrică a modulului robotizat va permite operaţiuni mai îndelungate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Pericolul de coliziune cu asteroidul Apophis, calculat de NASA. Care sunt datele estimate
Pericolul de coliziune cu asteroidul Apophis, calculat de NASA. Care sunt datele estimate

Asteroidul Apophis, care a preocupat cercetătorii din cauza probabilității să lovească Pământul, nu va atinge însă Terra în următorii 100 de ani, susține NASA.

Un asteroid uriaș, numit după Zeul Haosului, se îndreaptă spre Pământ. Reacția NASA
Un asteroid uriaș, numit după Zeul Haosului, se îndreaptă spre Pământ. Reacția NASA

Un asteroid uriaș numit 99942 Apophis, după zeul egiptean al Haosului, va trece pe lângă Pământ peste 10 ani.

Asteroidul Apophis ar putea fi escortat de o sonda spatiala, cand se va apropia din nou de Terra
Asteroidul Apophis ar putea fi escortat de o sonda spatiala, cand se va apropia din nou de Terra

Asteroidul Apophis, care s-a apropiat destul de mult de Terra in ianuarie, va trece din nou pe langa planeta noastra in 2029.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.