Familia adoptivă a Sorinei vrea despăgubiri dacă fetița nu va fi lăsată să plece din țară

×
Codul embed a fost copiat

Asistenta maternală care a avut grijă de Sorina, fetița de 8 ani, care a fost luată de un procuror pentru a fi dată familiei adoptive, a fost audiată la București de procurorii secției pentru investigarea magistraților.

Tot acolo au ajuns și părinții adoptivi.

Discuțiile s-au întins pe mai multe ore. În același timp, magistrații din Drobeta Turnu Severin vor decide abia pe 3 iulie dacă Sorina poate pleca din țară.

Asistenta maternală care a avut grijă de Sorina - înainte de a fi luată de un procuror pentru a fi dată familiei adoptive - a fost audiată 6 ore la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Instituția nu a precizat până la această oră în ce calitate a fost chemată femeia ca să dea declarații. La rândul ei, asistenta maternală s-a abținut să facă vreun comentariu.

Citește și
Elena Săcărin, Gabriel Săcărin
Cazul Sorina. Decizia dacă minora poate pleca din țară, amânată pentru 3 iulie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În fața procurorilor au ajuns și părinții adoptivi ai Sorinei. Audierile în acest dosar vin după ce Procurorul General interimar al României a cerut Curții de Apel Craiova reviziurea deciziei prin care s-a dispus încuviințarea adopției internaționale a fetiței de 8 ani.

Tot el a formulat în instanță o cerere de ordonanță președințială pentru a-i interzice fetei de 8 ani să părăsească România până când situația ei va fi lămurită. În privința acestei solicitări, judecătorii din Drobeta Turnu Severin, care ar fi trebuit să se pronunțe joi, și-au amânat decizia, deoarece părinții adoptivi au solicitat să le fie prezentat documentul.

Familia adoptivă vrea și despăgubiri dacă Sorinei nu îi va fi permis să plece din țară. Cei doi soți nu au fost prezenți în sala de judecată. La proces au participat doar asistenta maternală, soțul acesteia și avocatul lor.

Victor Dumitrica, avocatul asistentei maternale: "O cerere serioasă la instanță trebuie argumentată, motivată și depusă din timp, ca să avem acces la ea în momentul în care o depui cu 5 minute înaintea ședinței de judecată, netimbrată, în condițiile în care taxa de timbru era o suma modică, și neînsoțită de înscrisuri. E clar că nu e o cerere serioasă."

Vasile Șaramat, soțul asistentei maternale: "Ar trebui audiată fata, să se facă dreptate, să fie audiată fata cât mai repede și să nu plece din țară."

Până la soluționarea procesului de la Drobeta Turnu Severin, continuă anchetele declanșate de Parchetul General și de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Se verifică modul în care Sorina a fost dată spre adopție, dar și felul în care fata a fost ridicată vinerea trecută de un procuror pentru a fi increditanta familiei adoptive.

În acest caz ar urmă să fie audiată și fetița de 8 ani. Vineri se împlinește o săptămână de când Sorina trăiește cu părinții adoptivi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
România, te iubesc! lansează podcastul
România, te iubesc! lansează podcastul "România, știi bine". Paula Herlo, despre adopțiile din România

După o mulțime de reportaje care au dus inclusiv la schimbarea legilor din România, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează "România, știi bine".

Cazul Sorina. Decizia dacă minora poate pleca din țară, amânată pentru 3 iulie
Cazul Sorina. Decizia dacă minora poate pleca din țară, amânată pentru 3 iulie

Asistenta maternală care a avut grijă de Sorina, fetiţa de 8 ani luată cu forța de un procuror pentru a fi dată familiei adoptive, a fost audiată miercuri la București, timp de mai bine de 6 ore.

Asistenta maternală a fost audiată mai bine de 6 ore la București. Reacția acesteia
Asistenta maternală a fost audiată mai bine de 6 ore la București. Reacția acesteia

Asistenta maternală care a avut grijă de Sorina, fetiţa de 8 ani care a fost luată cu forța de un procuror pentru a fi dată familiei adoptive, a fost audiată miercuri seară la București timp de mai bine de 6 ore.

Cazul Sorinei, discutat săptămâna viitoare în Parlamentul României
Cazul Sorinei, discutat săptămâna viitoare în Parlamentul României

Comisia pentru abuzuri a Camerei Deputaţilor discută marţi petiţia privind cazul adopţiei fetiţei din Mehedinţi

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.