Asistenţi ai persoanelor cu handicap, trimişi în şomaj pentru că primăria nu mai are bani

×
Codul embed a fost copiat

Însoţitorii persoanelor cu handicap dintr-o comună din Gorj vor intra în şomaj de luna viitoare, pe motiv ca primăria nu mai are bani să-i plătească.

Oamenii spun însă că vor contesta în instanţă decizia pe care o consideră ilegală. De partea cealaltă, primăria le-a transmis că, prin trimiterea în şomaj, ei vor câştiga, de fapt, şi mai mulţi bani. Însă scenariul autorităţilor a fost primit cu scepticism şi huiduieli.

Primăria comunei Bălțeni nu a primit nici un leu de la bugetul central pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. Acum aleşii locali au decis să îi trimită în şomaj pe cei 24 de asistenţi personali, care erau plătiţi lunar cu 1250 de lei net.

Edilii spun că beneficiarii ar fi în avantaj: din bugetul local ar fi plătiţi în continuare cu aceleaşi sume sub formă de indemnizaţie, la care s-ar adăuga şi ajutorul de şomaj.

Marius Popescu - secretar Primăria comunei Bălțeni: "În plus vor lua şi aproximativ 500 de lei ajutor de şomaj, deci un venit net pentru următorul an de 1750 faţă de cei 1250 luaţi până în prezent.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Asistenţii personali spun însă că stratagema financiară este, de fapt, o capcană: nicăieri în contractele lor de muncă nu se prevede o astfel de varianta de plată şi oamenii cred că, de fapt, vor rămâne fără bani!

Oamenii spun că vor apela la avocaţi. Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj a comunicat că, până acum, nicio primărie din judeţ nu i-a mai concediat pe asistenţii personali.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.