Specialiștii americani recomandă reducerea carantinei de la 14 la 10 zile în cazul asimptomaticilor

Anunt de Zona Interzisa in Oradea
Inquam Photos / Silviu Filip

Autorităţile sanitare americane recomandă reducerea de la 14 la zece zile a carantinei persoanelor care au intrat în contact cu un caz pozitiv cu covid-19, în cazul în care aceste persoane nu prezintă simptome, relatează AFP, citat de News.ro.

Oficiali în domeniul sănătăţii speră ca o carantină mai scurtă să fie mai bine respectată şi că va reduce constrângerile economice care decurg dintr-oizolare mai îndelungată.

”Credem că dacă putem reduce un pic constrângerea (...), putem obţine o respctare mai bună a reglementărilor în ansamblu”, declară Henry Walke, de la Centrele de prevenţie şi luotă împotriva bolilor (CDC).

Însă el insistă asupra faptului că această soluţie nu este lipsită de riscuri şi că persoanele care ies din carantină prematur este necesar să-şi supravegheze o eventuală apariţie a simptomelor timp de 14 zile.

Peste 150.000 de persoane sunt testate în prezent pozitiv cu covid-19 - zilnic - în Statele Unite, unde un val de contaminări este aşteptat după Thanksgiving, o sărbătoare marcată de deplasarea unor milioane de oameni.

Citește și
Obama
În ce condiții s-ar vaccina Obama împotriva COVID-19. "S-ar putea să îl fac la televiziune"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În acest context şi anticipând călătoriisuplimentare de Crăciun, autorităţile sanitare americane au emis miercuri şi noi recomandări cu privire la momentul efectuării testului, subliniind că soluţia cea mai sigură este să rămână acasă.

CDC recomandă un test cu una-trei zile înainte de călătorie şi încă unul la trei-cinci zile după întoarcerea din sejur.

”Testele nu elimină riscurile, dar - împreună cu o reducere a activităţilor neesenţiale, supravegeherea apariţiei simptomelor şi alte măsuri de precauţie precum purtarea măştii şi distanţarea socială - ele pot face călătoriile mai sigure”, apreciază epidemiologul Cindy Friedman.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Orban, despre slujbele de Crăciun:
Orban, despre slujbele de Crăciun: "Se pot desfăşura, respectând măsurile de protecţie"

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că în ultimele zile s-au făcut mai puţine teste întrucât au fost zile libere, fiind testate mai mult persoanele din definiţiile de caz şi cele cu simptome, de aceea şi procentul de pozitivare a fost mai mare.

În ce condiții s-ar vaccina Obama împotriva COVID-19.
În ce condiții s-ar vaccina Obama împotriva COVID-19. "S-ar putea să îl fac la televiziune"

Fostul preşedinte american Barack Obama (2009-2017) a asigurat că este "absolut" dispus să se vaccineze împotriva COVID-19 când acesta va fi disponibil pentru populaţia cu risc scăzut.

Măsuri stricte anti-COVID pentru sărbători în Europa. Ce reguli impun Spania și Italia
Măsuri stricte anti-COVID pentru sărbători în Europa. Ce reguli impun Spania și Italia

În încercarea de a ţine sub control răspândirea coronavirusului, țările europene caută soluții viabile pe care să le aplice în contextul sărbătorilor de iarnă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.