Scandalul măștilor care nu au ajuns la persoanele defavorizate. Explicațiile premierului

Ludovic Orban
Agerpres

Premierul Ludovic Orban nu știe să spună, deocamdată, când vor primi măști de protecție persoanele defavorizate, care nu au bani să cumpere astfel de produse.

Întrebat de jurnaliști, luni, când o să ajungă aceste măști gratuite la persoanele cu venituri reduse, Orban a declarat că situația neplăcută din prezent a fost provocată de o firmă care a făcut contestații.

”Din păcate, ne-am confruntat cu contestații din partea unei firme, care parcă a planificat să tergivereseze cât mai mult luarea unei decizii. Ministerul Sănătății a demarat procedura de aproape 2 luni de zile. A fost contestată decizia de adjudecare către firma care a oferit un preț de 0,68 lei pentru mască de tip mască chirurgicală. A fost contesatată și la CNSC și în a 10- zi după respingerea contestației de către CNSC a fost contesatată la Curtea de Apel. Solicit judecarea cu celeritate aceste contestații, astfel încât să se poată încheia contractul și în termen de o săptămână să se poată distribui măștile” - a spus premierul.

El a fost întrebat și despre acuzațiile lansate de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a susţinut că unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Orban ar fi în relaţii amicale cu acţionarii acestei firme.

"Este o minciună gogonată. Uitaţi-vă ce portofoliu de contracte a avut firma care a contestat şi veţi vedea adevărul despre unde s-au câştigat licitaţiile de către firma respectivă", a replicat Ludovic Orban.

Citește și
masti
Avertismentul medicilor. Categoriile profesionale care ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de protecție împotriva Covid-19
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Premierul a mai fost întrebat dacă susţine că această firmă ar fi apropiată de Gabriela Firea.

"Se poate vedea din portofoliul de contracte şi, mai ales, din atitudinea pe care o au, care mi s-a părut de tergiversare vădită. Adică nu poţi să aştepţi zece zile şi să ataci în a zecea zi ca să dureze cât mai mult licitaţia până la adjudecare", a declarat el.

Întrebat ce le transmite persoanelor care nu au bani să cumpere zilnic măști de protecție sanitară de unică folosință, premierul Orban a spus că aceștia pot folosi .. alte mijloace de protecție.

”Evident, dacă nu au resursele finaciare necesare pentru a-și achiziționa mască de tip chirurgical, să folosească alte forme de protejare a nasului și gurii, care sunt cât de cât ... asigură protecția respectivă.” - a spus șeful Guvernului.

Acuzațiile lansate de Gabriela Firea în scandalul măștilor de protecție

 

Luni dimineaţa, primarul general al Capitalei a afirmat că premierul "insistă să acopere incompetenţa Guvernului" privind achiziţia măştilor de protecţie promise populaţiei, "aruncând pisica în curtea altora".

"Este a doua oară când afirmă la televizor că firma care a contestat licitaţia pentru măşti este 'abonată la contracte cu Primăria Capitalei'. Prima oară am tăcut, crezând că e dezinformat! Dar văd că persistă în eroare! Da, este abonată această firmă la Primăria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestaţii! Şi nouă ne-au blocat nenumărate licitaţii pentru achiziţia unor produse şi/sau servicii extrem de importante pentru bucureşteni. (...) Dacă premierul insistă cu aceste insinuări murdare la adresa mea şi a colegilor mei de la Primărie, o să-l ajut public să rezolve problema spinoasă, indicându-i public persoana din anturajul său care ar putea contacta direct şi amical acţionarii acestei firme, transmiţându-le că nu este corect şi moral ce fac!", a scris Firea, pe Facebook. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aproape niciun turist de pe litoral nu respectă regulile. ”După ora 23 nu mai există corona!”
Aproape niciun turist de pe litoral nu respectă regulile. ”După ora 23 nu mai există corona!”

Om lângă om, cearceaf lângă cearceaf și nicio regulă la mare. În Costinești, cea mai aglomerată stațiune de pe litoral, mii de turiști au ignorat complet măsurile de distanțare și purtarea măștilor în spatii aglomerate, deși riscă amenzi usturătoare.

Avertismentul medicilor. Categoriile profesionale care ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de protecție împotriva Covid-19
Avertismentul medicilor. Categoriile profesionale care ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de protecție împotriva Covid-19

Anumite categorii profesionale, de pildă profesorii, vânzătorii şi agenții de securitate, ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de protecție împotriva coronavirusului.

Primele nereguli pe litoral, după ce purtarea măștii a devenit obligatorie: „Nu am știut, suntem în concediu”
Primele nereguli pe litoral, după ce purtarea măștii a devenit obligatorie: „Nu am știut, suntem în concediu”

Cele mai aglomerate locuri de pe litoral au fost verificate sâmbătă seară de către poliţişti.

Județul unde masca de protecție a devenit obligatorie în cimitire
Județul unde masca de protecție a devenit obligatorie în cimitire

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a stabilit, sâmbătă, extinderea obligativităţii purtării măştii şi în alte spaţii în aer liber decât cele stabilite iniţial, respectiv pieţe, târguri şi oboare.

Județele în care masca de protecție a devenit obligatorie. Noi restricții pentru români de la 1 august
Județele în care masca de protecție a devenit obligatorie. Noi restricții pentru români de la 1 august

Mai multe județe din țară au impus obligativitatea purtării măștii de protecție și în spațiile deschise, deciziile fiind luate de Comitetele județene de urgență.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.