Eșec după o săptămână de negocieri privind noul Guvern. Orban reia luni discuțiile

×
Codul embed a fost copiat

După o săptămână de negocieri cu partidele care au dat jos guvernul, concluzia premierului desemnat este că luni trebuie să o ia de la capăt.

Ludovic Orban s-a întâlnit vineri cu Dan Barna, liderul USR, care a insistat că trebuie organizate rapid alegeri anticipate. În plus, le-a cerut parlamentarilor PNL să voteze rapid proiectele lor blocate în Parlament, cum ar fi „fără penali în funcţii publice". Este nerezonabil să condiţioneze votul- a comentat după întâlnire, Ludovic Orban.

Liderii USR le-au pus liberalilor mai multe condiţii. Au cerut să se vadă pe teren neutru, într-o sală din Parlament, alta decât cea a grupurilor politice şi au pus pe masă toate iniţiativele blocate în parlament - fără penali în funcţii publice, legea alegerii primarilor în două tururi, ori legea recursului compensatoriu.

Dan Barna, preşedinte USR: „Poziţia noastră a fost una destul de clară. În momentul în care există o majoritate pentru susţinerea acestui guvern, în două zile de parlament, luni şi marţi, măsurile fără penali în funcţii publice, primari în două tururi, trec. E un mesaj că lucrurile se schimbă în România

Multe dintre condiţiile de care au pomenit liderii USR sunt însă şi iniţiative ale liberalilor. Aceştia au însă doar 95 de aleşi, prea puţini ca să se impună în fata majorităţii parlamentare din Senat sau Camera Depuattilor şi nu pot oferi garanţii că documentele vor fi adoptate rapid, cum au pretins cei de la USR.

Citește și
Ludovic Orban
Noul Guvern s-a înţepenit în negocieri. Ce a discutat Orban cu PRO România și UDMR
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ludovic Orban, preşedinte PNL: "Este o poziţie nerezonabilă. Nu poţi să ceri PNL decât ceea ce poate da PNL. Noi suntem parteneri nu de ieri de azi. Ne-am angajat într-o bătălie împotriva PSD în care am oprit împreună o mulţime de iniţiative. Cred că acest parteneriat este onest din partea PNL şi contez pe susţinerea USR pe susţinerea guvernului."

Preşedintele USR, Dan Barna, a insistat din nou pe subiectul alegerilor anticipate. În negocierile cu cele cinci formaţiuni care au dat jos Executivul condus de Viorica Dancila, liberalii au propus ca subiectul să fie reluat în decembrie, după alegerile prezidenţiale. Liberalii le-au avansat celor de la USR varianta că alegerile parlamentare să fie organizate o dată cu cele locale, adică în luna mai, variantă care avantajează ambele formaţiuni. Premierul desemnat este convins că va avea în cele din urmă sprijinul USR şi că aceştia vor renunţa la retorica pro-anticipate până în februarie.

Ludovic Orban: "Oricum până în 21 decembrie când depune preşedintele jurământul nu se pot organiza constituţional anticipate. ne așezăm la masă şi discutăm. Suntem deschişi şi PNL va susţine această variantă cu o singură condiţie, un pact prin care partidele care deţin jumătate din parlament să se angajeje că nu votează investirea a doua guverne succesive, pentru că altfel riscăm să aruncăm țara în criză."

Liderii celor două formaţiuni ar trebui să mai aibă o discuţie săptămâna viitoare. De altfel, Ludovic Orban a anunţat deja că va relua luni negocierile cu toate formaţiunile politice. În ceea ce priveşte calculele, cei de la PNL susţin că au susţinerea necesară votului de investire a Guvernului. Peste o săptămână vor depune lista cu noul cabinet.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ludovic Orban, după discuţia cu USR: În general, mi s-a părut că ne-am înţeles
Ludovic Orban, după discuţia cu USR: În general, mi s-a părut că ne-am înţeles

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat vineri că s-a înţeles cu reprezentanţii USR să susţină împreună mai multe proiecte, printre care "Fără penali în funcţii publice" şi revizuirea Constituţiei.

Noul Guvern s-a înţepenit în negocieri. Ce a discutat Orban cu PRO România și UDMR
Noul Guvern s-a înţepenit în negocieri. Ce a discutat Orban cu PRO România și UDMR

După ce a fost desemnat premier, Ludovic Orban își negociază susținerea în parlament. O misiune deloc uşoară, câtă vreme cele 5 formațiuni care au dat jos guvernul Dăncilă pun condiţii care uneori se bat cap în cap.

Surse: Cine se află pe lista de miniștri cu care Ludovic Orban ar putea forma un Guvern
Surse: Cine se află pe lista de miniștri cu care Ludovic Orban ar putea forma un Guvern

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că premierul desemnat Ludovic Orban și-a creionat deja o listă a miniștrilor pentru viitorul Guvern cu care liderul PNL va cere un vot de învestitură în Parlament.

PNL caută o majoritate care să-i voteze noul Guvern: ”O să purtăm negocieri om cu om”
PNL caută o majoritate care să-i voteze noul Guvern: ”O să purtăm negocieri om cu om”

Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat miercuri că liberalii au început negocierile cu toate formaţiunile semnatare ale moţiunii de cenzură pentru susţinerea noului guvern.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.