Interviu cu Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor. Care sunt planurile Guvernului privind creșterea pensiilor

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a fost invitatul Laurei Culiță la Interviurile ȘtirileProTV.ro și a vorbit despre sistemul de pensii și reforma lor.

''Principalul obiectiv pe care îl urmărim în reforma pensiilor este eliminarea inechităților și creșterea pensiilor mici. Actualul sistem de pensii este unul clar debalansat'', spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu.


 

Potrivit acestuia, ''un pensionar care iese la pensie anul acesta obține o pensie cu 40-50% mai mare decât un pensionar care a lucrat în aceleași condiții și a ieșit la pensie acum șase, sapte ani''.

Care sunt planurile Guvernului privind creșterea pensiilor
 

Vîlceanu a vorbit în interviu despre planurile Guvernului privind creșterea pensiilor, dar și despre stadiul îndeplinirii obiectivelor pe care România și le-a propus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citește și
Vasile Dincu
INTERVIU. Ministrul Apărării: Rusia a ocupat Insula Șerpilor, o amenințare directă pentru noi
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Dan Vîlceanu: ''În momentul în care crești pensiile în România, cei cu pensii mari beneficiază de o creștere și mai mare față de cei cu pensii mici, care beneficiază de o creștere mai mică atunci când se face indexarea punctul de pensie. Toate aceste lucruri trebuie schimbate și de aceea în PNRR a fost cuprinsă ca obiectiv o nouă lege a pensiilor, care să elimine aceste lucruri, care să abordeze inclusiv o altă chestiune sensibilă - acele pensii speciale, toate acestea coroborate cu consolidarea bugetară.''


 

Prin PNRR, România speră să obțină 29,2 miliarde de euro până la finalul anului 2026
 

Prin acest Plan, România speră să obțină, până la finele anului 2026, o sumă de 29,2 miliarde de euro - împrumuturi și granturi. Pentru a obține acești bani și-a asumat că va face 64 de reforme, inclusiv una a pensiilor și 107 investiții. Banii europeni vin însă pe măsură ce România își îndeplinește obiectivele.

Până acum, termenele au fost respectate la limită. În primul trimestru al anului, România a avut de îndeplinit 24 de ținte și jaloane - adică obiective concrete - din PNRR. Unul dintre cele mai importante dintre ele, referitor la cloud-ul guvernamental, un uriaș sistem informatic al instituțiilor statului, a fost atins pe ultima sută de metri.

De ce sunt chestiuni sensibile care trebuie agreate cu Comisia Europeană în realizarea cloud-ului guvernamental, ce discuții se poartă în privința pensiilor și care vor fi primele investiții făcute cu banii europeni prin intermediul PNRR - despre toate acestea aflați detalii în VIDEO.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
INTERVIU. Oficial NATO: ”Putin a obținut opusul aproape perfect al tuturor intențiilor sale”
INTERVIU. Oficial NATO: ”Putin a obținut opusul aproape perfect al tuturor intențiilor sale”

Românii nu trebuie să fie nervoși din cauza faptului că apar tot mai mulți soldați înarmați în țara noastră, ci dimpotrivă!  

INTERVIU. Ministrul Apărării: Rusia a ocupat Insula Șerpilor, o amenințare directă pentru noi
INTERVIU. Ministrul Apărării: Rusia a ocupat Insula Șerpilor, o amenințare directă pentru noi

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a oferit noi detalii despre ”battle group”-ul NATO care se înființează în România, ca urmare a situației din Ucraina.  

INTERVIU. General SRI: ”În zona de spionaj cibernetic, România este atacată constant”
INTERVIU. General SRI: ”În zona de spionaj cibernetic, România este atacată constant”

”România a fost și este atacată constant” cibernetic. Este mărturisirea unui general al Serviciului Român de Informații, într-un interviu acordat corespondentului Pro TV Paul Angelescu pentru un reportaj ”România, te iubesc!”.  

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.