"Ziua Z", comemorată cu fast în Marea Britanie. Veteran: "Erau cadavre peste tot"

×
Codul embed a fost copiat

"Ziua Z" sau "Ziua cea mai lungă" - cum a fost numită debarcarea din Normandia - a fost sărbătorită cu o zi în avans.

Regina Marii Britanii a fost gazda ceremoniilor, la care au participat 15 șefi de stat și de guvern.

Într-o proclamaţie comună, ţările reprezentate la eveniment s-au angajat că vor face tot posibilul ca ororile de neimaginat ale celui de al Doilea Război Mondial să nu se mai repete niciodată. 20 de milioane de oameni au pierit în cei 6 ani de război.

După ce tunurile de pe o fregată a Royal Navy au lansat salve de salut, a urmat o spectaculoasă parada aeriană cu avioane moderne şi de epoca, inclusiv legendarele ''Spitfire''.

La ceremoniile de la Portsmouth, pe coasta sudică a Angliei, au stat - alături de regină Elisabeta a II-a - lideri ai 15 naţiuni implicate în cea mai importantă operaţiune militară din cel de al Doilea Război Mondial. Dar și veterani de război, cei mai mulţi trecuţi de 90 de ani.

Citește și
Inundatii
Tragedii provocate de ploile fără precedent. 4.000 de oameni au rămas rupți de lume
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, aflat în ultima zi a vizitei sale în Regatul Unit, a citit dintr-o rugăciune spusă către naţiune de Franklin Roosevelt, în 1944.

Donald Trump: "Ei luptă pentru apărarea republicii noastre, religiei și civilizației noastre, o luptă pentru eliberarea unei omeniri în suferință. De aceea au nevoie de binecuvântarea noastră, pentru că inamicul este puternic..."

Au rostit cuvinte de omagiere și recunoștină premierul canadian Justin Trudeau și preşedintele francez Emmanuel Macron.

Iar premierul britanic Theresa May a citit fragmente dintr-o scrisoare de război, înainte ca regina să se adreseze lumii.

 

Mesajul reginei Elisabeta a II-a

 

Regina Elisabeta a II-a: "În mesajul său de atunci către națiune, tatăl meu, regele George al VI-lea spunea: "Nouă, tuturor, ni se cere ceva mai presus de curaj și rezistență. Avem nevoie de o renaștere a spiritului."

Pe 6 iunie 1945 - zeci de mii de solati americani, britanici, canadieni dar şi ai altor ţări aliate au lansat o invazie în Franţa ocupată de trupele Germaniei lui Hitler. Astfel, au deschis un al doilea front - frontul de vest - împotriva maşinii de război naziste.

Colin Brown, veteran canadian, 94 ani: "Erau cadavre peste tot, cai, vaci și oameni... O mulțime de soldați morți zăceau acolo... Iar mirosul era cumplit".

Richard Thomas Petzer, veterna britanic, 96 ani: "Desigur, am pierdut mulți prieteni care luptau alături de mine, dar există un motiv pentru care sunt bucuros. Eu mi-am sacrificat tinerețea pentru că tinerii de azi să se poată bucura de tinerețea lor în pace".

Debarcarea din Normandia a fost urmată de alte luni de lupte sângeroase până la înfrângerea lui Hitler şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un agent prezintă starea jalnică a echipamentului primit. Până și cătușele sunt un pericol
Un agent prezintă starea jalnică a echipamentului primit. Până și cătușele sunt un pericol

"Pistoalele din dotare sunt atât de vechi încât se pot descărca accidental", "la vizita Papei nu am avut suficiente staţii prin care să comunicăm", iar "cătuşele sunt atât de uzate încât uneori le tăiem cu flexul".

Tragedii provocate de ploile fără precedent. 4.000 de oameni au rămas rupți de lume
Tragedii provocate de ploile fără precedent. 4.000 de oameni au rămas rupți de lume

Ploile violente care lovesc România fără încetare provoacă tragedii în lanț.

Surpriza de care a avut parte o tânără care a vrut să cumpere zmeură de la supermarket
Surpriza de care a avut parte o tânără care a vrut să cumpere zmeură de la supermarket

O tânără a avut parte de o surpriză uriașă în momentul în care a dorit să cumpere o caserolă cu zmeură într-un supermarket din Marea Britanie.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.