Vladimir Putin asigură că "nu s-a îndoit niciodată" de sprijinul ruşilor în timpul rebeliunii Wagner

Vladimir Putin
Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu liderul republicii Daghestan, că "nu s-a îndoit" de sprijinul ruşilor în timpul rebeliunii armate de săptămâna trecută a grupului Wagner, scrie AFP.

"Nu m-am îndoit de reacţia (poporului) din Daghestan şi din întreaga ţară", a declarat el în timpul unei întâlniri cu liderul acestei republici din sudul Rusiei, potrivit unui extras difuzat de televiziunea de stat rusă.

Cu câteva momente mai devreme, Serghei Melikov, şeful republicii Daghestan, îl asigurase pe liderul rus că "nu există nicio persoană în Daghestan care să nu fi sprijinit deciziile liderilor Federaţiei Ruse, care au fost adoptate pe 24 iunie", ziua revoltei.

Rebeliunea armată a lui Wagner, condusă la sfârşitul săptămânii trecute de liderul său Evgheni Prigojin, a zguduit puternic autorităţile ruse, în plin conflict în Ucraina, unde armata rusă se confruntă cu o contraofensivă a trupelor de la Kiev.

Timp de mai multe ore, luptătorii grupului paramilitar au ocupat un sediu al armatei ruse din Rostov şi alte clădiri militare şi au mărşăluit câteva sute de kilometri spre Moscova, într-o demonstraţie de forţă spectaculoasă.

Evgheni Prigojin a insistat între timp că revolta sa nu a avut ca scop răsturnarea puterii ruseşti, ci salvarea Wagner, dar lovitura dată imaginii preşedintelui rus este totuşi semnificativă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce îi adăpostește Lukașenko pe dușmanii de moarte ai lui Putin. Mercenarii Wagner se reprofilează: ”Ciulim bine urechile”
De ce îi adăpostește Lukașenko pe dușmanii de moarte ai lui Putin. Mercenarii Wagner se reprofilează: ”Ciulim bine urechile”

Președintele Belarusului consideră că mercenarii rebeli de la Wagner, care au lansat o revoltă armată în Rusia împotriva lui Putin, ar putea ajuta țara sa.

 

„Călătorul în timp din anul 2671
„Călătorul în timp din anul 2671" a dezvăluit când va începe Cel de-Al Treilea Război Mondial: „Rusia va ataca o țară NATO”

„Călătorul în timp din anul 2671", Eno Alaric, a avertizat că al treilea război mondial este la doar doi ani distanță, după ce conflictul "va izbucni între Rusia și NATO".

Rusia încă încearcă să-și revină după revolta militanților Wagner. Vladimir Putin i-a lăudat pe membrii forțelor armate ruse
Rusia încă încearcă să-și revină după revolta militanților Wagner. Vladimir Putin i-a lăudat pe membrii forțelor armate ruse

Cel puțin 4 persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite marți seară, într-un atac lansat de ruși asupra orașului Kramatorsk, din estul Ucrainei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.