Trudeau, despre avionul prăbușit în Iran: Victimele ar fi fost încă în viaţă, fără recentele tensiuni

avion Iran
Agerpres

Pasagerii ucişi în accidentul avionului Boeing doborât din eroare miercuri de Iran ar fi fost încă în viaţă fără escaladarea recentă a tensiunilor în regiune, a declarat luni premierul Justin Trudeau, relatează AFP.

Comunitatea internaţională a fost ''foarte, foarte clară cu privire la necesitatea de a avea un Iran denuclearizat'' pe plan militar, dar şi de a ''gestiona tensiunile din regiune care sunt provocate şi de acţiunile Statelor Unite'', a spus premierul Trudeau într-un interviu pentru canalul de televiziune Global.

"Cred că dacă nu ar fi existat tensiuni şi o escaladare recentă în regiune, aceşti canadieni ar fi fost în acest moment acasă cu familiile lor ", a adăugat premierul Trudeau, referindu-se la cei 57 de canadieni care şi-au pierdut viaţa în accident, potrivit Agerpres.

Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât ''din eroare'' avionul Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, la scurt timp după ce decolase miercuri din Teheran.

Tensiunea cronică dintre Iran şi Statele Unite s-a accelerat pe 3 ianuarie, odată cu eliminarea de către Washington a unui important general iranian, Qassem Soleimani, în Irak, urmată de represalii iraniene împotriva a două baze militare americane în Irak, pe 8 ianuarie, atacuri care au avut loc cu câteva ore înainte ca avionul Boeing să fie doborât.

Citește și
Protest Teheran - 3
Iranienii, furioşi că autorităţile au ascuns adevărul privind avionul doborât. „Doar demisia”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Premierul Trudeau a spus de asemenea că i-ar fi plăcut în mod evident să fi fost avertizat de Washington în legătură cu atacul cu dronă care a dus la eliminarea generalului Soleimani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O „eroare îngrozitoare” a dus la prăbușirea avionului ucrainean. Ce spune un oficial al SUA
O „eroare îngrozitoare” a dus la prăbușirea avionului ucrainean. Ce spune un oficial al SUA

Prăbuşirea unui avion de pasageri ucrainean doborât de o rachetă iraniană miercuri în apropiere de Teheran a fost rezultatul unei "erori îngrozitoare", a afirmat un oficial american cu rang înalt.

Iranienii, furioşi că autorităţile au ascuns adevărul privind avionul doborât. „Doar demisia”
Iranienii, furioşi că autorităţile au ascuns adevărul privind avionul doborât. „Doar demisia”

Recunoaşterea de către autorităţile iraniene a faptului că avionul ucrainean a fost doborât, „dintr-o eroare umană neintenţionată”, de forţele armate ale ţării şi condoleanţele transmise de regim nu au fost suficiente pentru a potoli furia unor iranieni.

Avionul doborât în Iran. De ce nu s-a putut obține confirmarea unui ordin de tragere
Avionul doborât în Iran. De ce nu s-a putut obține confirmarea unui ordin de tragere

Puşi în fata evidențelor, iranienii n-au avut încotro şi au recunoscut că au doborât, "dintr-o eroare umană", aeronava prăbuşită miercuri dimineaţa lângă Teheran.

Imagini sfâşietoare de la locul prăbuşirii avionului ucrainean. Ce au găsit anchetatorii
Imagini sfâşietoare de la locul prăbuşirii avionului ucrainean. Ce au găsit anchetatorii

Preşedinţia de la Kiev a publicat primele imagini transmise de experţii ucraineni aflaţi în Iran pentru a ancheta prăbuşirea unui avion de linie al companiei Ukraine International Airlines

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.