Statele europene care au făcut un "schimb de spioni". „Operațiunea a fost un succes”

spion
iStock

Lituania şi Norvegia au făcut vineri un schimb de spioni cu Rusia la frontiera ruso-lituaniană, după ce preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a graţiat doi spioni ruşi, decizie urmată de un gest de reciprocitate din partea Moscovei.

„În această vineri dimineaţă, operaţiunea de schimb a fost efectuată cu succes. Cetăţenii lituanieni Jevgenij Mataitis şi Aristidas Tamosaitis şi cetăţeanul norvegian Frode Berg au ajuns cu bine în Lituania'', a declarat în faţa presei şeful serviciilor de informaţii lituaniene Darius Jauniskis.

La Oslo, premierul norvegian Erna Solberg a salutat eliberarea lui Frode Berg, care a fost condamnat anul acesta în Rusia pentru spionaj, fiind acuzat că a încercat să obţină informaţii secrete despre submarinele nucleare ruseşti, relatează Agerpres.

„Suntem bucuroşi că Frode Berg se întoarce acum acasă în Norvegia ca un om liber. Doresc să le mulţumesc autorităţilor lituaniene pentru cooperarea şi eforturile lor pentru a-l elibera pe Berg'', a spus Erna Solberg.

Mai devreme, tot vineri, şeful statului lituanian, Gitanas Nauseda, i-a graţiat pe cetăţenii ruşi Nikolai Filipcenko şi Serghei Moiseenko, care beneficiază de o lege adoptată joia trecută de parlamentul de la Vilnius. Actul normativ a fost primul pas către un posibil schimb tripartit de spioni între Lituania, Rusia şi Norvegia, anunţat încă de luna trecută de agenţia lituaniană de presă BNS.

Citește și
Abu Bakr al-Baghdadi
Kurzii sirieni s-au lăudat că au furat lenjeria intimă a fostului lider ISIS pentru testul ADN
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Filipcenko a fost condamnat în 2017 la zece ani de închisoare pentru spionaj, furnizarea de informaţii false în vederea obţinerii unui document, falsificarea de acte de identitate şi uz de fals pentru trecerea ilegală a frontierei, arată decretul prezidenţial de graţiere. Conform aceluiaşi document, Moiseenko a fost condamnat, tot în 2017, la o pedeapsă cu închisoarea de zece ani şi jumătate pentru spionaj şi deţinere ilegală de arme.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cine sunt cei mai periculoși oameni aflați pe lista
Cine sunt cei mai periculoși oameni aflați pe lista "Most Wanted" după uciderea liderului IS

Nu a atins niciodată un telefon mobil, nu a avut o casă permanentă, un spion i-a furat lenjeria intimă, iar Donald Trump a povestit despre operațiunea care i-a adus moartea.

Kurzii sirieni s-au lăudat că au furat lenjeria intimă a fostului lider ISIS pentru testul ADN
Kurzii sirieni s-au lăudat că au furat lenjeria intimă a fostului lider ISIS pentru testul ADN

Kurzii sirieni au dezvăluit că au reușit să plaseze un spion în cercul apropiat al fostului lider ISIS, care a furat o pereche de chiloți pentru un test ADN, cu scopul de a-i fi demonstrată identitatea. 

SUA anunță capturarea unui spion chinez în ziua în care Beijingul e în sărbătoare
SUA anunță capturarea unui spion chinez în ziua în care Beijingul e în sărbătoare

Chiar în ziua în care China sărbătoreşte 70 de ani de la înfiinţare, Statele Unite au anunţat că au capturat un spion chinez în statul american California.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.