Ţară din Africa, devastată de un ciclon. Ar putea fi peste 1.000 de morţi

ciclon Mozambic
Agerpres

Numărul deceselor provocate în Mozambic de ciclonul Idai, care a măturat regiunea în weekend, ar putea ajunge la 1.000 de persoane, a spus luni, la Radio Mozambic, preşedintele acestei ţări, Filipe Nyusi, potrivit DPA

După ce a vizitat zona devastată, preşedintele a precizat că au fost confirmate 84 de decese, dar informaţiile primite de la salvatori şi evaluarea dezastrului de la înălţime îl fac să se teamă că numărul morţilor ar putea ajunge la 1.000 de persoane.

Furtuna de categoria 4 a ajuns pe uscat vineri după ce s-a format în Oceanul Indian, provocând rafale de vânt cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră în centrul Mozambicului înainte să-şi piardă din intensitate şi să se îndrepte către Zimbabwe.

Ministrul adjunct al Informaţiilor din Zimbabwe, Energy Mutodi, a precizat luni că, în ţara sa, şi-au pierdut viaţa 89 de persoane, aproape dublu faţă de bilanţul din weekend.

Idai a devastat oraşul Beira din Mozambic, unde 90% dintre clădiri au fost distruse, potrivit estimării realizate de Crucea Roşie şi Semiluna Roşie.

Citește și
Dezastru după trecerea ciclonului Idai
Dezastru după trecerea ciclonului Idai. Sunt zeci de morți și dispăruți. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Beira, cu o populaţie de circa 500.000 de locuitori, a rămas, de joi seară, fără alimentare cu energie electrică. Aeroportul din localitate a fost redeschis duminică.

"Aproape totul este distrus. Liniile de comunicaţii au fost întrerupte, iar drumuri au fost distruse. Nu se poate ajunge la unele dintre comunităţile afectate", a spus Jamie LeSueur, liderul echipei din regiune a Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).

"Beira a fost grav afectată. Dar am primit informaţii cum că situaţia din afara oraşului ar putea fi chiar mai gravă. Ieri, un baraj de mari dimensiuni s-a dărâmat şi a blocat circulaţia pe ultimul drum de acces către oraş", a adăugat acesta.

Provincia Manicaland a fost cel mai grav afectată din Zimbabwe, unde inundaţiile grave au declanşat stare de urgenţă la nivel naţional.

Livrarea ajutoarelor către zonele afectate a fost încetinită de drumurile impracticabile şi de podurile luate de ape.

"Reţeaua de drumuri a fost distrusă. Armată încearcă din greu să livreze alimente, pături şi medicamente către zonele afectate", a precizat luni July Moyo, un reprezentant al administraţiei locale.

Programul Alimentar Mondial a promis că va trimite hrană pentru circa 600.000 de persoane din regiune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O
O "bombă meteo" a făcut ravagii în SUA: Poduri și autostrăzi distruse, mașini luate de viituri

În Nebraska sunt cele mai grave inundații din ultima jumătate de secol. Sunt cel puțin doi morți, zeci de oameni refugiați pe acoperișuri au fost salvați cu elicopterul, iar alte câteva mii au primit ordin de evacuare.

Dezastru după trecerea ciclonului Idai. Sunt zeci de morți și dispăruți. VIDEO
Dezastru după trecerea ciclonului Idai. Sunt zeci de morți și dispăruți. VIDEO

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alți 40 sunt dați dispăruți, sâmbătă, în Zimbabwe, după trecerea ciclonului Idai care a afectat și statul vecin Mozambic.

Ciclonul Zorba a lovit Grecia. Mii de turişti încearcă să părăsească Insula Santorini
Ciclonul Zorba a lovit Grecia. Mii de turişti încearcă să părăsească Insula Santorini

Grecia, unde-și petrec vacanța și zeci de mii de români, se confruntă cu un ciclon puternic. Vijelia s-a năpustit peste sudul țării.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.