Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” cu Iranul

mark esper
AFP

Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” faţă de Iran cu răsunătoarea eliminare a generalului iranian Qassem Soleimani, a afirmat miercuri şeful Pentagonului, Mark Esper, citat de AFP.

„Cu loviturile pe care le-am efectuat împotriva Kataib Hezbollah la sfârşitul lui decembrie şi apoi operaţiunea noastră împotriva lui Soleimani, consider că am restabilit un anumit nivel de descurajare cu ei”, a declarat presei secretarul american al Apărării.

„Vom vedea însă. Viitorul o va spune”, a adăugat Mark Esper.

Statele Unite se aşteaptă ca miliţiile şiite irakiene să continue să desfăşoare operaţiuni contra forţelor americane din Irak, „dirijate direct sau nu de către Iran”, a adăugat el.

Va trebui atunci „să reacţionăm ferm pentru a ne asigura că menţinem acest nivel de descurajare la un nivel ridicat”, a subliniat demnitarul american.

Citește și
Deveselu
Anunţul ministrului Apărării, după criza iraniană. Ce spune despre scutul de la Deveselu
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Şeful de stat-major american, generalul Mark Milley, a apărut mai rezervat în legătură cu efectul descurajator al eliminării generalului Soleimani.

„Cred că este probabil prea devreme pentru a spune asta”, a declarat el, subliniind că tirul de rachete iraniene asupra unor baze unde staţionau soldaţi americani în Irak erau „destinate să ucidă”.

Iranul a tras 16 rachete balistice de pe trei situri, dintre care 11 au lovit baza aeriană Ain al-Assad (vest), una cea de la Erbil (nord) şi patru nu au funcţionat, a precizat generalul Milley.

„Cred că erau destinate să provoace pagube structurale, să distrugă autovehicule, echipamente şi avioane şi să ucidă”, a declarat el.

Faptul că nu au fost victime „are mai multă legătură cu tehnicile defensive pe care le-au utilizat forţele noastre decât cu intenţiile” Iranului, a ţinut să menţioneze şeful statului-major.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Două rachete au lovit Zona Verde din Bagdad. Iranul asigură că respectă suveranitatea Irakului
Două rachete au lovit Zona Verde din Bagdad. Iranul asigură că respectă suveranitatea Irakului

Două rachete au lovit miercuri seară Zona Verde din Bagdad, unde se află ambasada americană, a anunțat un responsabil al serviciilor de securitate, relatează AFP.

Anunţul ministrului Apărării, după criza iraniană. Ce spune despre scutul de la Deveselu
Anunţul ministrului Apărării, după criza iraniană. Ce spune despre scutul de la Deveselu

Nicolae Ciucă susţine că nu trebuie "supralicitată" relevanţa scutului anti-rachetă din România.

Avion ucrainean prăbușit în Iran. Imaginile filmate înainte de impactul cu solul
Avion ucrainean prăbușit în Iran. Imaginile filmate înainte de impactul cu solul

Un avion ucrainean la bordul căruia se aflau 176 de persoane - inclusiv 82 de iranieni şi 63 de canadieni - s-a prăbuşit miercuri în Iran, la puţin timp după ce a decolat de la Teheran. iar toate persoanele de la bord au murit

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.