Putin elogiază relaţiile dintre Moscova şi Teheran în timpul primirii preşedintelui iranin Ebrahim Raisi la Kremlin

Putin elogiază relaţiile dintre Moscova şi Teheran
AFP

Vladimir Putin a lăudat luni amploarea legăturilor dintre Moscova şi Teheran, primindu-l pe omologul său iranian Ebrahim Raisi la Kremlin pentru convorbiri, în special pentru a aborda conflictul israeliano-palestinian, informează AFP şi EFE.

„Relaţiile noastre se dezvoltă foarte bine", a declarat Putin în debutul întrevederii lor difuzate de televiziunea rusă, menţionând "mari proiecte de infrastructură" comune şi cooperarea în sectorul energiei şi în "aproape toate domeniile". În sprijinul afirmaţiei sale, Putin a subliniat că "anul trecut schimburile noastre comerciale au crescut cu 20% şi am obţinut rezultate bune", o balanţă comercială pe care a estimată-o la 5 miliarde de dolari.

Moscova şi Teheran, a spus liderul rus, urmează să semneze "în chiar ultimele zile ale lunii decembrie" un acord privind crearea unei zone de liber-schimb între Iran şi Uniunea economică eurasiatică, aflată sub egida Rusiei şi grupând foste republici sovietice.

Preşedintele iranian l-a invitat pe Putin, care a fost primit cu onoruri cu o zi în urmă în Emiratele Arabe Unite (EAU) şi în Arabia Saudită, să efectueze o vizită şi la Teheran, invitaţie pe care acesta a acceptat-o, fără a indica deocamdată o dată pentru o astfel de deplasare.

„Constatăm că interacţiunea cu ţara prietenă Rusia a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani", a declarat Raisi, a cărui ţară este acuzată că furnizează drone kamikaze şi alte tipuri de armament Moscovei pentru ofensiva acesteia în Ucraina.

Citește și
Marfa
Mașinile de marfă și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, pentru a reduce traficul și poluarea
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cei doi preşedinţi au evidenţiat progresele înregistrate în relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Iran şi şi-au exprimat hotărârea de a le aprofunda.

În discursul său de bun venit, Putin a subliniat că "este foarte important pentru noi să facem un schimb de opinii cu privire la situaţia regională, în special despre situaţia din Palestina".

În acest context, preşedintele iranian a lansat un nou apel la „încetarea bombardamentelor (israeliene) cât mai repede posibil". "Această chestiune este astăzi o problemă nu doar pentru regiunea noastră, ci şi pentru întreaga umanitate", a adăugat el, potrivit unei traduceri oficiale în limba rusă a declaraţiilor sale.

Preşedintele iranian a denunţat situaţia gravă din Fâşia Gaza, unde "un copil moare la fiecare zece minute", iar peste 6.000 de copii şi-au pierdut deja viaţa, potrivit EFE.

Raisi a declarat că operaţiunea militară israeliană în Gaza constituie un "genocid" şi o "crimă împotriva umanităţii" şi asta se întâmplă cu "sprijinul SUA şi al Occidentului".

Agenţia de presă iraniană oficială Irna a relatat marţi că Raisi urmează să efectueze o vizită în Rusia în fruntea unei "delegaţii politico-economice de rang înalt".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Biden, către congresul SUA: ”Putin nu se va mulțumi cu Ucraina, soldații americani vor ajunge să lupte cu rușii''
Biden, către congresul SUA: ”Putin nu se va mulțumi cu Ucraina, soldații americani vor ajunge să lupte cu rușii''

''Vladimir Putin nu se va mulțumi cu Ucraina și dacă va ataca un aliat din NATO, soldații americani vor ajunge să lupte cu rușii''.

Mașinile de marfă și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, pentru a reduce traficul și poluarea
Mașinile de marfă și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, pentru a reduce traficul și poluarea

Mașinile de marfă, dar și cele care strâng gunoiul ar putea fi interzise pe timpul zilei, în Capitală, ca sa nu mai încurce traficul, și pentru a reduce poluarea. Sau cel puțin asta își propune un proiect aflat în dezbatere publică.

România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina prin Canalul Sulina
România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina prin Canalul Sulina

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Tulcea, că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.