Preţurile la gaze în Europa au scăzut după anunţul discuţiilor dintre SUA şi Rusia cu privire la Ucraina

Gaze naturale
Shutterstock

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni, după ce preşedintele american Joe Biden a acceptat să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin despre Ucraina în cadrul unui summit, transmite Bloomberg, scrie Agerpres. 

Casa Albă a confirmat că preşedintele american a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus, aşa cum a propus preşedintele francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina.

Această întâlnire oferă noi speranţe pentru găsirea unei soluţii paşnice la o criză care afectează preţurile la o gamă largă de produse, de la energie, metale şi alimente până la acţiuni şi valute. Traderii şi decidenţii europeni urmăresc cu atenţie livrările de gaze naturale ruseşti, pe fondul unei crize care a făcut ca preţurile să se multiplice de patru ori în ultimul an.

Luni, la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare, un indicator de referinţă în Europa, erau în scădere cu 5,6% până la 69,60 euro pentru un Megawat-oră în jurul orei 9.06 a.m.

Livrările de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, au fost limitate în ultimele luni iar potrivit grupului Gazprom motivul pentru această situaţie este cererea redusă din partea clienţilor. În paralel, livrările robuste de gaze lichefiate, livrările de gaze din Norvegia şi temperaturile ridicate au ajutat la contracararea declinului livrărilor ruseşti şi au dus la scăderea preţurilor de la valorile record atinse în luna decembrie 2021.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cu toate acestea, tensiunile dintre Moscova şi Occident ţin piaţa gazelor naturale cu sufletul la gură. Aproximativ o treime din livrările de gaze ruseşti destinate Europei trec prin Ucraina.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat vineri că un atac al Rusiei este posibil în zilele următoare. La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie şi SUA ar trebui să oprească companiile ruseşti să mai facă tranzacţii în lire sterline şi dolari dacă Rusia va declanşa un atac asupra Ucrainei.

SUA i-au avertizat pe aliaţi că o potenţială invazie a Ucrainei ar putea viza mai mult oraşe, dincolo de capitala Kiev. Printre oraşele care ar putea fi atacate se numără Harkov în nord-est şi Odesa şi Herson în sud. Oraşul Harkov este în apropiere de Sudzha, un important punct pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa prin Ucraina iar Herson este în apropiere de portul Nicolaev, un important punct de export al cerealelor, şi nu departe de Odesa, un alt hub pentru exportul de materii prime.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.