Premieră în istoria Belgiei. Regele și-a exprimat regretul pentru atrocitățile din Congo

regele philippe al belgiei
Getty

Regele Philippe al Belgiei a exprimat ”cele mai sincere regrete” pentru abuzurile comise în Congo în timp ce statul african era o colonie a Belgiei, scrie BBC.

Este pentru prima dată când un monarh belgian a făcut un asemenea gest în mod formal pentru faptele comise în fostele colonii. Mesajul a fost cuprins într-o scrisoare trimisă președintelui Felix Tshisekedi în ziua în care Congo a sărbătorit 60 de ani de la câștigarea independenței. 

”Acte de violenţă şi de cruzime au fost comise, care încă apasă asupra memoriei noastre colective”, a transmis Philippe, care domneşte din 2013.

Regele Belgiei amintește în scrisoare sa de ”episoade dureroase” și de un ”parteneriat privilegiat” între cele două țări. ”O să continui să lupt contra tuturor formelor de rasism”, a mai precizat monarhul, care consideră că ”discriminarea este încă atât de prezentă în societățile noastre”.

După moartea lui George Floyd, manifestațiile împotriva rasismului au cuprins și Belgia. Statuile regelui Leopold al II-lea au devenit ținta protestatarilor, iar multe dintre ele au fost înlăturate de oficialii locali.

Citește și
Statuie
Avertismentul unui profesor de la Oxford după ce statuile unor personaje istorice au fost doborâte de protestatari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peste 10 milioane de africani au murit între 1885 și 1908, în timp ce munceau pe plantațiile controlate de regele Belgiei. Atrocitățile comise în Congo au fost semnalate de mai multe țări, iar Leopold al II-lea a renunțat la controlul direct asupra țării, devenite ulterior, în 1960, Republica Democratică Congo.

Muzeul Regal pentru Africa Centrală a fost modificat în urmă cu doi ani, cu o investiție de peste 65 de milioane de euro, pentru a include și informații despre suferințele provocate de regimul belgian în Congo, Rwanda și Burundi, a scris Los Angeles Times. Mai multe informații găsiți aici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Black Lives Matter. Un activist american cere înlăturarea oricărei reprezentări a lui ”Iisus alb”. ”Dați-l jos!”
Black Lives Matter. Un activist american cere înlăturarea oricărei reprezentări a lui ”Iisus alb”. ”Dați-l jos!”

Scriitorul şi activistul Shaun King este de părere că trebuie eliminată din spaţiul public orice reprezentare a lui „Iisus alb”.

Avertismentul unui profesor de la Oxford după ce statuile unor personaje istorice au fost doborâte de protestatari
Avertismentul unui profesor de la Oxford după ce statuile unor personaje istorice au fost doborâte de protestatari

La funeraliile lui George Floyd, afro-americanul a cărui moarte brutală în custodia poliţiei a provocat un val de manifestaţii în toată lumea, s-au făcut auzite pledoarii impresionante, pentru "justiție rasială".

VIDEO. Statuia unui fost rege al Belgiei, înlăturată din cauza protestelor împotriva rasismului
VIDEO. Statuia unui fost rege al Belgiei, înlăturată din cauza protestelor împotriva rasismului

Statuia din Anvers a lui Leopold II, regele belgian care a impus în secolul al 19-lea un regim abuziv în Congo ce a dus la moartea a milioane de oameni, a fost înlăturată marţi de autorităţi după ce a fost ţinta recentelor proteste anti-rasism.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.