Ploile torenţiale şi vântul puternic au făcut ravagii din Spania și până în Austria

×
Codul embed a fost copiat

Pe cât de neîndurătoare au fost căldurile din această vară pe atât de mare este virulența furtunilor care pun capăt caniculei.

Din Spania până în Austria, țările europene au fost măturate de ploi însoțite de grindină și vânt sălbatic. De o intensitate mai mică, în ultimele ore, vijeliile s-au abătut și asupra Germaniei, Ungariei ori Sloveniei.

Și la noi, vestul țării este vizat de un cod galben și unul portocaliu de vijelii până luni.

Vijelia care a măturat piaţa San Marco din Veneţia a lăsat turiştilor o amintire traumatizantă. Oamenii au fugit să se adăpostească şi au privit speriaţi cum vântul răscoleşte terasele şi chiar desprinde cărămizi din clopotniţa Basilicii San Marco.

Cei aflaţi în interiorul turnului au fost evacuaţi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şi pe plajele însorite din Sardinia, timp de câteva ore, vremea rea a făcut legea, din cauza unui front atmosferic venit din Atlantic cu ploi torenţiale şi vânt puternic.

"E ceva colosal, nemaiauzit. Ne izbea din toate direcțiile"

Pe insula franceză Corsica, pe de altă parte, oamenii încă evaluează pagubele urgiei dezlănţuite joi seara, când au murit cinci oameni şi 45 de mii de case au rămas fără curent electric.

Peste 100 de ambarcaţiuni au fost zdrobite de stânci ori s-au scufundat. Printre cei prinşi de furtună pe mare s-a aflat şi acest belgian, care naviga, alături de soţie, copii şi proprietarul yahtului.

Frédéric Cauderlier: ”Din senin am văzut un zid de nori îndreptându-se către noi. Nu ne credeam ochilor, părea rupt dintr-un Science-Fiction, când ne-am dat seama de forța și viteza acestui nor care se precipita către noi. Am intrat rapid în cabina bărcii și în câteva secunde norul era deja deasupra noastră, am aflat ulterior că s-a deplasat cu peste 200 de km la oră. E ceva colosal, nemaiauzit. Ne izbea din toate direcțiile”.

Şi în Austria, furtunile au lăsat în urmă doliu şi distrugeri considerabile. Cinci oameni, între care şi copii, au fost striviţi de copacii smulşi de vânt. "Zona arată ca un câmp de bătălie", a exclamat primarul uneia dintre localităţile afectate.

Noaptea trecută, vijeliile au ajuns şi în sudul Ungariei vecine. Numeroşi arbori au fost trântiţi la pământ, iar circulaţia pe mai multe şosele a fos întreruptă.

După dezastrul provocat anul trecut în Germania de inundaţii istorice, autorităţile au pus la punct un sistem de alertă timpurie. Acesta a fost activat aseară pentru landul Baden-Württemberg, unde au căzut 60 de litri pe metrul pătrat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.