Personalul metroului din Londra planifică o nouă grevă

metrou Londra
iStock

Miercuri, rețeaua de transport din capitala Marii Britanii va funcționa la capacitate redusă din cauza unei greve. De asemenea, o grevă mai mare este planificată pentru data de 19 august, la metroul din Londra.  

Conform Reuters și news.ro, personalul sistemului de metrou din Londra intenţionează să organizeze o grevă luna viitoare cu privire la locurile de muncă şi la pensii.

”Dacă nu vom primi asigurări cu privire la locurile de muncă, pensii şi modificări ale condiţiilor de muncă, atunci greva noastră din 19 august va continua”, a declarat secretarul general al sindicatului feroviar RMT, Mick Lynch.

Conform Sindicatului, TLF (Transport of London) nu a reuşit să aibă discuţii referitoare la protejarea locurilor de muncă şi a pensiilor.

De asemenea, o grevă similară va avea loc, miercuri, când 40 000 de membri ai RMT și ai sindicatului TSSA vor protesta.

Citește și
soldati, Rusia, rusi,
Ucraina: Aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi ucişi, estimează Londra şi Washington
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Astfel de proteste au mai avut loc luna trecută, când rețeaua de transport a circulat la capacitate redusă timp de trei zile.

Marea Britanie se confruntă cu numeroase probleme care afectează multe industrii, de la transport maritim, la feroviar, la sistemul educaţional. Salariile nu reuşesc să ţină pasul cu inflaţia în creştere, care este preconizată să depăşească 10% în cursul acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cadavrul unei femei a zăcut în sufragerie timp de doi ani, fără ca poliția să intre în locuință. Cum a fost posibil
Cadavrul unei femei a zăcut în sufragerie timp de doi ani, fără ca poliția să intre în locuință. Cum a fost posibil

Cadavrul unei femei a rămas nedescoperit timp de doi ani și jumătate în casa ei din sud-estul Londrei, în ciuda apelurilor repetate ale localnicilor, potrivit unei anchete.

Ucraina: Aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi ucişi, estimează Londra şi Washington
Ucraina: Aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi ucişi, estimează Londra şi Washington

Aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi au murit în Ucraina de la începutul războiului, au estimat agenţiile de informaţii din SUA şi Marea Britanie, relatează AFP, scrie Agerpres. 

O mireasă a făcut autostopul pentru a ajunge la propria nuntă
O mireasă a făcut autostopul pentru a ajunge la propria nuntă

Punctualitatea n-a fost punctul forte al unei mirese din Londra. A întârziat la propria nuntă și a făcut mare vâlvă în jur pentru că nu găsea un taxi să o ducă rapid la biserică.  

Crima care a îngrozit Anglia. Cum a ucis-o Nicolae Paizan pe iubita sa, cu 40 de ani mai tânără
Crima care a îngrozit Anglia. Cum a ucis-o Nicolae Paizan pe iubita sa, cu 40 de ani mai tânără

Un român de 64 de ani, șofer de TIR în Anglia, a fost condamnat la Londra pentru că și-a ucis cu cruzime iubita - o tânără de 20 de ani, din Ungaria.

Cine era tânăra ucisă de românul șofer de TIR în Anglia, al cărei cadavru l-a cărat cu un tomberon
Cine era tânăra ucisă de românul șofer de TIR în Anglia, al cărei cadavru l-a cărat cu un tomberon

Un român de 64 de ani, șofer de TIR în Anglia, a fost condamnat la Londra pentru uciderea iubitei sale, o tânără de 20 de ani din Ungaria.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.