Moment inedit în Palestina. Ce i-a făcut președintele Vladimir Putin unui soldat

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele rus Vladimir Putin e celebru pentru imaginea sobră pe care şi-a creat-o. Uneori, însă, lasă garda jos şi încalcă protocolul.

În timpul unei vizite în Cisiordania, când trecea în revistă garda de onoare palestiniană, Putin a ridicat de jos cascheta căzută a unui ofiţer şi i-a pus-o înapoi pe cap.

Apoi, i-a făcut semn că totul este în regulă şi s-a întors la protocolul oficial.

Momentul inedit s-a petrecut înaintea unei întâlniri tete-a-tete între preşedintele rus şi omologul său palestinian, Mahmoud Abbas, în Betleem.

Preşedintele rus este, în aceste zile, în vizită în Israel, unde participă la evenimentele de comemorare a Holocaustului din al doilea Război Mondial.

Citește și
Cum au aniversat rușii 96 de ani de la moartea lui Lenin
Cum au aniversat rușii 96 de ani de la moartea lui Lenin
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Apelul lui Vladimir Putin pentru cei care au creat Ordinea mondială
Apelul lui Vladimir Putin pentru cei care au creat Ordinea mondială

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat la organizarea unui summit în 2020 al liderilor celor 5 ţări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU - Rusia, SUA, Franţa, Marea Britanie şi China.

Cum au aniversat rușii 96 de ani de la moartea lui Lenin
Cum au aniversat rușii 96 de ani de la moartea lui Lenin

Sute de ruşi au comemorat, marți, la Moscova împlinirea a 96 de ani de la moartea lui Lenin.

Unde e Putin? Moment amuzant la summitul privind situația din Libia. VIDEO
Unde e Putin? Moment amuzant la summitul privind situația din Libia. VIDEO

Liderii mondiali reuniți la Berlin pentru a discuta despre situația din Libia au încercat să facă o poză de grup la finalul summitului, dar momentul a fost amânat deoarece nimeni nu îl putea găsi pe președintele rus Vladimir Putin.

Boris Johnson, avertisment pentru Putin. Să înceteze „activitatea destabilizatoare”
Boris Johnson, avertisment pentru Putin. Să înceteze „activitatea destabilizatoare”

Primul ministru britanic Boris Johnson l-a avertizat pe preşedintele rus Vladimir Putin să înceteze „activitatea destabilizatoare” a Rusiei, în timpul unei întâlniri bilaterale pe care cei doi au avut-o în Germania, relatează Reuters.

Viitorul Rusiei, incert. Ce spune Vladimir Putin despre o nouă candidatură
Viitorul Rusiei, incert. Ce spune Vladimir Putin despre o nouă candidatură

Preşedintele rus Vladimir Putin păstrează misterul în privinţa viitorului său politic după încheierea actualului mandat, ultimul de la Kremlin.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.