Moderna dă în judecată Pfizer/BioNTech pentru tehnologia vaccinului anti-Covid

Pfizer Moderna
Reuters

Compania farmaceutică americană Moderna a anunţat că a dat în judecată Pfizer şi pe partenerul său german BioNTech pentru încălcarea brevetelor în ceea ce priveşte dezvoltarea primului vaccin anti-Covid.

Moderna susţine că Pfizer/BioNTech au copiat tehnologia de tip ARN mesager pe care Moderna a dezvoltat-o înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, relatează BBC, citată de News.ro.

Procesul, în care sunt solicitate daune financiare nespecificate, a fost intentat în Statele Unite şi Germania.

Pfizer a precizat că nu a primit încă documentele legale şi nu poate oferi declaraţii în acest moment.

Moderna a specificat într-un comunicat că Pfizer/BioNTech au copiat două tipuri de proprietate intelectuală. Unul a implicat o structură de ARN mesager pe care Moderna susţine că oamenii săi de ştiinţă au început să o dezvolte în 2010 şi au fost primii care au validat-o în studiile pe oameni în 2015.

Citește și
Profesor universitar: Exerciţiile fizice, la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin
Profesor universitar din Iași: Exerciţiile fizice, la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

A doua presupusă încălcare implică codificarea proteinei spike la exteriorul virusului.

Depunem aceste acţiuni în instanţă pentru a proteja platforma tehnologică inovatoare ARN mesager al cărei pionier am fost, în crearea căreia am investit miliarde de dolari şi pe care am brevetat-o în deceniul premergător pandemiei de Covid-19”, a declarat directorul executiv al Moderna, Stephane Bancel, într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rafila: Avem în depozite 8 milioane de doze de vaccin anti-Covid care vor expira şi trebuie distruse pe bani
Rafila: Avem în depozite 8 milioane de doze de vaccin anti-Covid care vor expira şi trebuie distruse pe bani

Alexandru Rafila afirmă că România are în depozite 8 milioane de doze de vaccin anti-Covid pentru care nu există deloc interes, nici să fie primite de o altă ţară prin donaţie, iar după ce vor expira distrugerea lor va costa alţi bani.

Profesor universitar din Iași: Exerciţiile fizice, la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin
Profesor universitar din Iași: Exerciţiile fizice, la fel de eficiente în prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin

Un medic conferențiar universitar din Iași susține că exercițiile fizice moderate pot fi la fel de eficiente pentru prevenirea formelor grave de Covid-19 ca un vaccin.  

Prima ţară din lume care aprobă vaccinul antiCovid atât pentru varianta originală, cât şi pentru Omicron
Prima ţară din lume care aprobă vaccinul antiCovid atât pentru varianta originală, cât şi pentru Omicron

Marea Britanie a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin contra Covid-ului care vizează atât varianta originală, cât şi varianta Omicron a virusului.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.