Măști de protecție inedite create de un designer: "Simbolizează situația actuală"

×
Codul embed a fost copiat

O colecție de măști de protecţie inedite - inspirate atât de pandemie, cât și de problemele politice din Hong Kong - a fost realizată de un designer din această țară, iar cele aproape două sute de modele unicat te lasă fără cuvinte.

Asemenea multor creatori de modă, şi acest designer din Hong Kong a fost afectat de pandemie. Dar asta nu l-a împiedicat să îşi pună la lucru creativitatea. Bărbatul este şi actor de profesie, aşa că, în lipsă de spectacole, costumele de scenă au primit altă întrebuinţare. Omul a avut material suficient pentru a realiza accesorii futuriste, adaptate însă vremurilor actuale.

De exemplu, una dintre măştile de protecţie ia forma unei caserole de unică folosinţă.

O altă creaţie a fost inspirată de arta din Thailanda - o destinaţie populară de vacanță, dar care în această perioadă nu mai este la fel de accesibilă.

Edmond Kok, designer: "Cred că fiecare obiect de artă este inspirat din viața noastră de zi cu zi. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu. Să luăm drept exemplu coronavirusul. Am văzut o mulțime de poze cu acest virus în care este prezentat cu o mulțime de țepi. Cum aveam un material care semăna izbitor cu acele forme, m-am gândit să creez această mască."

Citește și
Valul doi al pandemiei închide din nou Europa. ”Oamenii nu respectă restricțiile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”
Valul doi al pandemiei închide din nou Europa. ”Oamenii nu respectă restricțiile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Alte măşti au fost realizate cu scopul de a atrage atenţia asupra situaţiei politice din Hong Kong. De pildă, una dintre ele simbolizează o cameră de supraveghere, iar altă are o mână ce acoperă gura. Artistul le-a creat cu gândul la suprimarea libertăţii de exprimare în fosta colonie britanică, unde presiunile sunt tot mai mari din partea Beijingului.

Edmond Kok, designer: "Vreau să documentez diferite lucruri care s-au întâmplat în viața noastră. Cred că acest proiect nu se referă doar la aceste măști de protecție pe care le-am realizat, ci sunt măști ale oamenilor din Hong Kong, care simbolizează situația actuală."

Designerul speră că într-o zi lucrurile vor reintra în normal, iar măştile vor fi doar o dovadă a situaţiei dificile prin care a trecut omenirea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar
De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar

De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar

Valul doi al pandemiei închide din nou Europa. ”Oamenii nu respectă restricțiile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”
Valul doi al pandemiei închide din nou Europa. ”Oamenii nu respectă restricțiile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”

La nivel global, în ultimele 24 de ore a fost cea mai mare rată de creștere a cazurilor noi de coronavirus: peste 294.000, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Drept urmare, în Europa restricțiile se intensifică.

ANM a emis un cod portocaliu de averse. Zonele vizate
ANM a emis un cod portocaliu de averse. Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse, valabilă în zone din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Cum poți să promovezi România fără să vrei. ”Toată lumea și-a dorit să vadă asta”
Cum poți să promovezi România fără să vrei. ”Toată lumea și-a dorit să vadă asta”

Mii de români care își petrec vacanțele anul acesta în România au ajuns să contribuie, fără să își propună asta, la promovarea țării noastre pe rețelele sociale.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.