Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Sicriul cu trupul neînsuflețit al suveranei va fi transportat la la Westminster Hall

sicriu regina
Sky News

Sicriul cu trupul Reginei Elisabeta a II-a va fi transportat, miercuri, de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, într-o procesiune care va fi condusă de Regele Charles al III-lea şi fiii săi.  

Va urma o slujbă de aproximativ 20 de minute, apoi oamenii îşi vor prezenta omagiile, timp de 24 de ore pe zi, până luni, când este programată înmormântarea.

Regele Charles al III-lea și fiii săi, William şi Harry, împreună cu prinţul Andrew, prinţesa Anne şi prinţul Edward, vor merge pe jos până la Westminster Hall, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei, transmite The Guardian.

Fiul Annei, Peter Phillips, şi soţul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, vor merge, de asemenea, în procesiune, precum şi ducele de Gloucester şi contele de Snowdon.

Vor mai face parte din procesiune Camilla, regina consoartă, Catherine, prinţesă de Wales, şi Sophie, contesă de Wessex, precum şi Meghan, ducesa de Sussex.

Citește și
Timisoara, deces - 5
Iulia și cei doi copii din Timișoara au fost conduși vineri pe ultimul drum. Cei trei au fost așezați în același sicriu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procesiunea va pleca de la palat, la ora locală 14.22 şi este de aşteptată să ajungă la Westminster Hall la ora 15.00.

O slujbă care va dura aproximativ 20 de minute va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, însoţit de decanul de Westminster.

Sute de mii de oameni își iau rămas bun de la regina Elisabeta a II-a

Pentru a face faţă fluxului mare de oameni, autorităţile au stabilit detaliile organizatorice, urmând a permite o coadă de până la 8 kilometri.

În condiţiile în care se aşteaptă ca sute de mii de oameni să stea la coadă timp de mai multe ore pentru a avea şansa de a vedea sicriul reginei în Westminster Hall, voluntari din grupuri precum Cercetaşii şi Armata Salvării au fost chemaţi să ajute.

Cei care vor veni să-și ia rămas bun de la regină vor primi brăţări colorate şi numerotate, care le vor arăta locul lor în coadă şi care le vor permite să iasă de acolo pentru a folosi toaletele sau pentru a lua mâncare şi băutură.

Coada va fi închisă în cazul în care numărul celor care aşteaptă este prea mare pentru a se asigura că cei care stau la coadă vor ajunge la Westminster la timp.

Din momentul în care sicriul va fi depus la Westminster, oamenii vor putea trece pe lângă sicriu 24 de ore pe zi până lunea viitoare la ora locală 6.30, ziua înmormântării reginei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost transportat de la Palatul Buckingham la Westminster. VIDEO

Citește și...
S-a trezit “îngropat de viu” după ce a participat la un festival. Cum a ieșit din sicriu
S-a trezit “îngropat de viu” după ce a participat la un festival. Cum a ieșit din sicriu

Un tânăr de 30 de ani din Bolivia, Víctor Hugo Mica Álvarez, a reușit să iasă dintr-un sicriu în care fusese “îngropat de viu”.

Iulia și cei doi copii din Timișoara au fost conduși vineri pe ultimul drum. Cei trei au fost așezați în același sicriu
Iulia și cei doi copii din Timișoara au fost conduși vineri pe ultimul drum. Cei trei au fost așezați în același sicriu

Iulia, femeia din Timișoara, găsită moartă lângă un bloc cu zece etaje alături de cei doi copii, a fost condusă pe ultimul drum, împreună cu cei mici. Cei trei au fost așezați în același sicriu - o decizie neașteptată, inclusiv pentru preoți.

VIDEO. O femeie declarată moartă a început să bată în sicriu în timpul înmormântării. Cum au găsit-o când au deschis capacul
VIDEO. O femeie declarată moartă a început să bată în sicriu în timpul înmormântării. Cum au găsit-o când au deschis capacul

Un moment șocant a avut loc în timpul funeraliilor unei femei din Peru. În timp ce era condusă pe ultimul drum, familia a auzit cum aceasta a început să bată în capacul sicriului, ca să anunțe că este încă în viață, potrivit Daily Mail.

Alegeri prezidențiale în Franța 2022. Partidele tradiționale de stânga și de dreapta, învinse categoric în primul tur
Alegeri prezidențiale în Franța 2022. Partidele tradiționale de stânga și de dreapta, învinse categoric în primul tur

Partidele tradiţionale de dreapta şi de stânga erau deja în agonie de ani de zile în Franţa, iar primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică le-a bătut un nou cui în sicriu, comentează AFP.

“Mașinăria pentru sinucidere” a primit undă verde în Elveția. Cum funcționează
“Mașinăria pentru sinucidere” a primit undă verde în Elveția. Cum funcționează

O capsulă în formă de sicriu, care permite ocupanților să se sinucidă, poate fi folosită legal în Elveția, conform recomandărilor obținute de Exit International, compania care a dezvoltat „Sarco”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.