Fostul preşedinte al statului Filipine, Fidel Ramos, a murit la vârsta de 94 de ani

Fostul preşedinte al statului Filipine, Fidel Ramos, a murit la vârsta de 94 de ani
Imago

Doliu în Filipine. Fostul preşedinte Fidel Ramos, care a contribuit în 1986 la revolta ce l-a înlăturat de la putere pe dictatorul Ferdinand Marcos, a murit, duminică, la vârsta de 94 de ani, au anunţat familia sa şi autorităţile de la Manila.

 

Cauza decesului nu este deocamdată cunoscută, iar familia lui Fidel Ramos a cerut să i se respecte intimitatea, scrie DPA, citată de Agerpres.

Actualul președinte al statului Filipine, Ferdinand Marcos Jr., a transmis condoleanţe familiei îndoliate.

''Familia noastră împărtăşeşte durerea poporului filipinez în această zi tristă'', a declarat şeful statului.

''Moştenirea preşedinţiei sale va fi întotdeauna preţuită şi înrădăcinată etern în inimile măreţei noastre naţiuni'', a adăugat Ferdinand Marcos Jr. în mesajul său.

Citește și
Filipine
Cel puţin trei morţi într-un atac armat într-o universitate din Filipine. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cine a fost Fidel Ramos

Fidel Ramos a fost preşedinte al Filipinelor între anii 1992 şi 1998. El s-a remarcat prin atragerea investiţiilor străine în ţara ce era consideră până atunci ''bolnavul Asiei''.

Absolvent al academiei militare americane West Point, Fidel Ramos a participat la războaiele din Coreea şi Vietnam. După ce a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia militară, el a ajuns şef la poliţiei naţionale pe vremea dictatorului Ferdinand Marcos, poziţie din care a implementat legea marţială.

În anul 1986 s-a disociat de regimul Marcos şi s-a alăturat secretarului apărării Juan Ponce Enrile în conducerea revoltei populare ce avea să-l înlăture pe Ferdinand Marcos şi să o aducă la putere pe Corazon Aquino.

În timpul preşedinţiei Aquino el a participat la dejucarea a şase tentative de lovitură de stat şi a unei insurecţii secesioniste organizate de loialişti ai lui Marcos.

Fidel Ramos a ajuns preşedinte în urma unor alegeri foarte disputate în anul 1992. Deşi a obţinut atunci mai puţin de 23% din voturi, el a devenit apoi foarte popular, iar preşedinţia sa este amintită ca o perioadă de pace, stabilitate şi creştere economică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea 7 grade, în Filipine. Cel puțin patru morți și șaizeci de răniți. VIDEO
Cutremur cu magnitudinea 7 grade, în Filipine. Cel puțin patru morți și șaizeci de răniți. VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs, miercuri, în nordul Filipinelor, a anunţat Institutul Seismologic al SUA (USGS), estimându-l iniţial la 7,2. Cel puțin patru persoane murit și alte 60 au fost rănite.

Cel puţin trei morţi într-un atac armat într-o universitate din Filipine. VIDEO
Cel puţin trei morţi într-un atac armat într-o universitate din Filipine. VIDEO

Trei persoane au fost ucise duminică într-un atac armat la o universitate din capitala Filipinelor, Manila, în ceea ce, conform autorităţilor, pare să fie un asasinat ţintit, potrivit AFP.

Oficialii municipali din Filipine trebuie să zâmbească sau vor fi amendaţi
Oficialii municipali din Filipine trebuie să zâmbească sau vor fi amendaţi

Un primar filipinez le-a impus oficialilor municipali care îşi desfăşoară activitatea în contact direct cu publicul să zâmbească, sub ameninţarea amenzilor dacă vor rămâne posaci, transmite joi AFP, scrie Agerpres. 

Tragedie în Filipine. Cel puţin şapte oameni au murit după ce feribotul în care se aflau a luat foc. VIDEO
Tragedie în Filipine. Cel puţin şapte oameni au murit după ce feribotul în care se aflau a luat foc. VIDEO

Dezastru în Filipine! Un feribot cu 124 de persoane la bord a luat foc luni, informează AFP, citată de News.ro.

Filipine l-a ales președinte pe ”BongBong”, fiul unui fost dictator:
Filipine l-a ales președinte pe ”BongBong”, fiul unui fost dictator: "Judecaţi-mă după faptele mele”

Fiul fostului dictator Ferdinand Marcos, Ferdinand Marcos Junior, a promis să se pună în slujba tuturor filipinezilor după victoria sa covârşitoare la alegerile prezidenţiale.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.