Cum a transformat Rusia un traficant de droguri într-un spion, trimis apoi în SUA. Ce misiune a avut

Victor Muller Ferreira
Twitter/Bellingcat

Un cetăţean rus care a încercat să se infiltreze la Curtea Penală Internaţională (CPI), Serghei Cerkasov, în vârstă de 37 de ani, a fost inculpat de spionaj în Statele Unite, unde este acuzat că a trăit sub o falsă identitate timp de doi ani.

 

Serghei Cerkasov ”lucra ca agent ilegal al serviciilor ruse de informaţii, cu aliasul brazilian Victor Muller Ferreira”, acuză într-un comunicat procurorul federal din Washington Matthew Graves, potrivit News.

Potrivit actului acuzării, el a început să opereze sub această identitate în Brazilia, în 2010, şi şi-a construit o ”poveste”, cu o mătuşă fictivă, o mamă decedată şi puţini prieteni.

Cinci ani mai târziu, bărbatul a depus o cerere de înscriere, pe acest nume, la o universitate din Washington.

După ce a fost acceptat la universitate, el a intrat în Statele Unite în 2018, cu o viză de student.

Citește și
Spion dublu chinez, responsabil pentru deconspirarea a zeci de compatrioți care colaborau cu SUA. Războiul informațional
Spion dublu chinez, responsabil pentru deconspirarea a zeci de compatrioți care colaborau cu SUA. Războiul informațional
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până în 2020, spionul a trăit sub această acoperire, studiind relaţii internaţionale şi culegând ”informaţii despre americani, pe care le-a transmis serviciilor ruse”, acuză serviciile procurorului Matthew Graves.

Spionul rus a încercat să se infiltreze în Curtea Penală Internațională

După ce a părăsit Statele Unite, în mai 2020, tânărul a continuat să folosească contacte universitare pentru a obţine informaţii despre politica externă americană, acuză procuratura.

În aprilie 2022, spionul rus a încercat să intre ca stagiar la Curtea Penală Internaţională, cu sediul la Haga, în Olanda, care anchetează cu privire la acuzaţii de crime de război în Ucraina împotriva Rusiei.

Serviciile secrete olandeze l-au demascat şi i-au refuzat intrarea pe teritoriul Olandei.

Expulzat în Brazilia, el a fost arestat cu privire la fraudă şi a fost condamnat, în iulie, la 15 ani de închisoare.

Potrivit unor documente judiciare, Moscova a cerut extrădarea bărbatului, pe care-l acuză de trafic de droguri în perioada 2011-2013.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Spion rus: Dacă Vladimir Putin moare, următoarea conducere se va retrage din Ucraina
Spion rus: Dacă Vladimir Putin moare, următoarea conducere se va retrage din Ucraina

Un avertisment sumbru pentru Moscova vine din partea unui fost ofițer al serviciului rus de Informații.

Spion dublu chinez, responsabil pentru deconspirarea a zeci de compatrioți care colaborau cu SUA. Războiul informațional
Spion dublu chinez, responsabil pentru deconspirarea a zeci de compatrioți care colaborau cu SUA. Războiul informațional

Un spion chinez prins chiar în interiorul FBI ar fi responsabil pentru zecile de cetățeni ai Chinei uciși în propria țară, pentru că au transmis informații americanilor. Descoperirea a fost făcută recent, după arestarea „cârtiței” de la FBI.

Un spion rus a fost prins în Austria. Este fiul unui diplomat trimis la Viena
Un spion rus a fost prins în Austria. Este fiul unui diplomat trimis la Viena

Contraspionajul intern din Austria suspectează un bărbat de 39 de ani, cetăţean grec de origine rusă, fiul al unui diplomat rus care a fost la post la Viena, că lucrează ca agent al serviciilor secrete ruseşti, relatează "Der Standard".

Scandal uriaș în Norvegia. Un presupus spion rus care se dădea drept cercetător brazilian a fost arestat. Reacția Rusiei
Scandal uriaș în Norvegia. Un presupus spion rus care se dădea drept cercetător brazilian a fost arestat. Reacția Rusiei

Ambasada Rusiei în Norvegia denunţă miercuri ”spionita” acestei ţări scandinave, în care a fost anunţată marţi arestarea - extrem de rară de altfel - a unui presupus agent clandestin rus.  

Povestea impresionantă a unui fost spion rus din Marea Britanie care se află pe „lista morții” a lui Putin
Povestea impresionantă a unui fost spion rus din Marea Britanie care se află pe „lista morții” a lui Putin

Un fost spion rus trăiește în exil, în Marea Britanie, în timp ce se află pe „lista morții” a președintelui Vladimir Putin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.