Cancelarul Karl Nehammer apără veto-ul Austriei faţă de aderarea României la Schengen

Karl Nehammer
Getty

Cancelarul Karl Nehammaer a simţit nevoia să iasă, sâmbătă, cu o nouă declaraţie în care explică de ce Austria s-a opus aderării României şi Bulgariei la Schengen.

Explicațiile vin după ce refuzul Vienei a continuat să facă valuri şi a stârnit critici şi neînţelegere la nivel internaţional, relatează cotidianul "Die Presse".

Această abordare a fost o chestiune de securitate pentru Austria, a reiterat cancelarul, reluându-şi totodată criticile faţă de o politică de azil "eronată" a UE şi acuzând presiuni la adresa Austriei. În opinia lui Nehammer, dezbaterea privind migraţia a fost din nou pusă în mişcare la nivelul UE odată cu veto-ul Austriei, notează News.ro.

Blocarea de către Austria, joi, a aderării României şi Bulgariei la spaţiul fără controale la frontieră a provocat o mare agitaţie. Criticile au fost exprimate nu numai de ministrul german de externe Annalena Baerbock, ci şi de guvernele de dreapta din Italia şi Ungaria, cunoscute ca fiind de linie dură în materie de migraţie. De asemenea, România a recurs la măsuri diplomatice drastice şi şi-a rechemat ambasadorul în Austria pentru consultări, scrie "Die Presse".

"Politica de azil eşuată a UE a cauzat această situaţie"

"Nu va exista nicio extindere (Schengen) atât timp cât frontiera externă nu este protejată în mod eficient. Politica de azil eşuată a UE a cauzat această situaţie. Ameninţările şi argumentele polemice sunt folosite pentru a încerca să se crească presiunea împotriva Austriei”, a afirmat cancelarul. "Atâta timp cât 75.000 de străini ajung neînregistraţi în estul Austriei, aceasta este o problemă de securitate şi trebuie rezolvată odată", a punctat Nehammer.

Citește și
angajat semnand contract
O firmă de construcții din Bârlad și-a reziliat contractele cu trei firme austriece în semn de protest
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce, de la jumătatea lunii noiembrie, tunisienii nu mai au voie să intre în Serbia fără viză, din ianuarie acest lucru se va aplica şi indienilor, ceea ce ar fi de natură să oprească "turismul de azil prin Serbia", crede cancelarul austriac. El spune că solicitările de azil din partea tunisienilor au "scăzut drastic" după ce au încetat să mai fie scutiţi de vize.

Ministerul austriac de Interne a citat, de asemenea, o serie de cifre pentru a explica abordarea restrictivă a Austriei. 40 la sută dintre migranţi ar veni la Belgrad cu avionul şi apoi ar ajunge în Austria cu ajutorul traficanţilor prin Serbia şi Ungaria sau prin Serbia, România şi Ungaria. Alţi 40 la sută vin în Austria pe cale terestră din Turcia, prin Bulgaria sau România şi Ungaria.

Cifre similare au fost recent puse sub semnul întrebării de experţi în migraţie, precum Judith Kohlenberger, notează "Die Presse". "Din punct de vedere pur geografic, Bulgaria nu este o rută relevantă pentru persoanele care călătoresc fără viză în Serbia. Şi doar trei la sută dintre toţi solicitanţii de azil din Austria iau ruta prin România", a scris ea pe Twitter. "Faptul că Austria dă vina pe România şi Bulgaria, dar nu şi pe Ungaria sau Croaţia, este iraţional şi ipocrit", a spus experta citată de "Die Presse". Ministerul de Interne a contrazis cele trei procente despre care vorbeşte experta, deşi şi România a acuzat anterior Austria că a argumentat cu cifre false, notează cotidianul austriac.

În timp ce ministrul de externe Alexander Schallenberg, membru al aceluaişi partid conservator ÖVP din care face parte cancelarul, a subliniat vineri, la mai multe posturi de radio, că acţiunea Austriei nu a fost un veto, ci mai degrabă un "apel la ajutor", liderul regional din Viena al Partidului Popular, consilierul Karl Mahrer, a cerut sâmbătă, într-o declaraţie, ca veto-ul Austriei să fie luat în serios. Este necesară "o regândire a politicii de azil şi migraţie în Europa. Aceasta este singura modalitate de a garanta libertatea şi securitatea ca drepturi fundamentale", a declarat Mahrer. O discuţie despre distribuţia solicitanţilor de azil într-o "Europă a libertăţii de călătorie şi a unor sisteme sociale complet diferite nu ar duce nicăieri. O extindere a sistemului Schengen, care oricum nu mai funcţionează, nu are sens", a spus el.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai mare cotidian din Austria: Un partid
Cel mai mare cotidian din Austria: Un partid "European" ia ostatici 26 de milioane de europeni

Cotidianul austriac "Die Presse", considerat cel mai mare din ţară şi având în general o orientare liberal-conservatoare, critică decizia de la Viena referitoare la aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

O firmă de construcții din Bârlad și-a reziliat contractele cu trei firme austriece în semn de protest
O firmă de construcții din Bârlad și-a reziliat contractele cu trei firme austriece în semn de protest

O firmă de construcții din Bârlad și-a reziliat contractele cu trei firme austriece după ce Austria a blocat aderarea României la spațiul Schengen, scrie VremeaNouă.

Șeful PPE, după respingerea României pentru Schengen: Cancelarul austriac are tot sprijinul nostru
Șeful PPE, după respingerea României pentru Schengen: Cancelarul austriac are tot sprijinul nostru

Șeful grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a oferit, sâmbătă, o explicație pentru votul Austriei în privința respingerii României pentru Schengen.

Coaliţia guvernamentală de la Viena este în criză din cauza veto-ului faţă de aderarea României la Schengen
Coaliţia guvernamentală de la Viena este în criză din cauza veto-ului faţă de aderarea României la Schengen

În urmă cu patru zile, încă se făceau eforturi pentru a trece cu vederea diviziunile profunde din cadrul coaliţiei. Acest lucru s-a terminat acum.

Românii fac haz de necaz despre Schengen:
Românii fac haz de necaz despre Schengen: "Norocul lor că nu avem autostradă. În câteva ore eram la Viena la protest"

Pe Internet, românii au făcut haz de necaz şi au luat Austria, în vizor după eșecul Schengen.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.