Beijingul autorizează teste clinice ale unui prim vaccin împotriva coronavirusului

Vaccin
Shutterstock

Autorităţile chineze au autorizat primele teste clinice asupra oamenilor ale unui vaccin experimental împotriva noului coronavirus, dezvăluie în ediţia marţi a Cotidianului Poporului, relatează Reuters.

Cercetările sunt efectuate de către Academia de Ştiinţe Medicale Militare, afiliată armatei chineze, care a primit unda verde să lanseze săptămâna aceasta teste clinice în cadrul fazei 1.

Acest test chinez vizează 108 voluntari, toţi sănătoşi, şi se desfăşoară într-o perioadă de nouă luni şi jumătate, de la 16 martie la 31 decembrie, aratră baza de date de înregistrare în vederea testului, potrivit News.ro.

Testul este realizat de către Academia de Ştiinţe Medicale Militare în colaborare cu CanSino Biologics, o companie cu activitate în domeniul biotehnologiei din Hong Kong.

Alte cercetări sunt în curs în lume.

Citește și
alexandru rafila
Alexandru Rafila, despre îmbolnăvirile din România: „Mai avem puțin timp să ne pregătim”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Statele Unite, Institutul Naţional american de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) a anunţat luni lansarea unui test clinic, la Seattle, împreună cu grupul în domeniul biotehnologiei Moderna, care urmează să fie efectuat asupra unei cohorte de 45 de adulţi voluntari cu vâeste cuprinse între 18 şi55 de ani pe o perioadă de şase săptămâni

Laboratorul german CureVac speră la rândul său să fie în măsură să ceară autorizarea în vederea trecerii la faza testării clinice a unui vaccin experimental asupra oamenilor până în iulie.

Experţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu preconizează ca vreun vaccin să die testat sau aprobat în vederea comercializării mai devreme de anul viitor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicii români din Italia, după ce bilanțul a atins 2.500 de morți: ''O perioadă critică''
Medicii români din Italia, după ce bilanțul a atins 2.500 de morți: ''O perioadă critică''

În Italia, câţiva medici români lucrează cot la cot cu cei italieni, pentru a trata cât mai mulţi pacienţi infectaţi cu coronavirus.

Alexandru Rafila, despre îmbolnăvirile din România: „Mai avem puțin timp să ne pregătim”
Alexandru Rafila, despre îmbolnăvirile din România: „Mai avem puțin timp să ne pregătim”

Preşedintele Societăţii Române de microbiologie și reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a răspuns întrebărilor adresate de Andreea Esca despre criza coronavirusului din România, în cadrul Știrilor PRO TV de marți.

Trump: „Pandemia ar putea dura până în iulie sau august”. Planul americanilor
Trump: „Pandemia ar putea dura până în iulie sau august”. Planul americanilor

Situaţia din Statele Unite ar putea ajunge la fel de gravă ca în Italia, avertizează specialiştii. Mai ales că, potrivit preşedintelui american Donald Trump, pandemia de coronavirus ar putea dura până în vară.

Cum se poate răspândi COVID-19 în toată lumea. Cele 4 scenarii ale experților
Cum se poate răspândi COVID-19 în toată lumea. Cele 4 scenarii ale experților

În doar două luni, noul virus s-a propagat exponenţial, iar în acest moment foarte multe state sunt în stare de urgenţă. Justificat, o lume întreagă se întreabă când se va termina coşmarul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.