Aliații Israelului - SUA, UK, Franța și Iordania - au distrus peste 80 de drone și cel puțin 6 rachete din Iran și Yemen

×
Codul embed a fost copiat

Forțele americane, sprijinite de distrugătoarele Comandamentului European al SUA, au distrus sâmbătă și duminică peste 80 de drone de atac unidirecționale lansate împotriva Israelului.

De asemenea, au fost eliminate cel puțin șase rachete balistice care vizau Israelul din Iran și Yemen, a anunțat luni Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), citat de Jerusalem Post.

Printre proiectilele distruse s-au aflat și o rachetă balistică nelansată și șapte drone distruse la sol înainte de lansarea lor în zonele controlate de Houthis susținuți de Iran în Yemen, a precizat CENTCOM într-o postare pe X.

Iranul a lansat sâmbătă noaptea târziu un atac cu drone și rachete asupra teritoriului israelian, ca represalii la un presupus atac israelian în apropiere de complexul ambasadei sale din Siria, la 1 aprilie, care a ucis comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției.

Atacul organizat cu peste 300 de rachete și drone, majoritatea lansate din interiorul Iranului, a provocat doar pagube modeste, deoarece foarte multe au fost doborâte de sistemul de apărare Iron Dome al Israelului, precum și cu ajutorul Statelor Unite, Marii Britanii, Franței și Iordaniei.

Citește și
copii israel
Şcolile israeliene se redeschid luni. „S-a decis reluarea activităţilor educaţionale în întreaga ţară”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Armata israeliană susține că obiecte zburătoare suspecte, despre care se crede că ar fi drone lansate din Yemen, au fost doborâte și duminică-noapte. Dar, în mare parte, a fost liniște în Israel, o stare la care părea că nu se va reveni curând, după atacul masiv din noaptea precedentă.

Sâmbătă spre duminică, peste 300 de drone și rachete ale Iranului s-au îndreptat spre orașele israeliene. Cele mai multe au fost interceptate în spațiul aerian al Siriei și Iordaniei înainte să ajungă la granițele Israelului. Liderii occidentali văd un succes remarcabil, însă oficialii Israelului rămân în alertă.

Pe de altă parte, Iranul a transmis că, din punctul său de vedere, "chestiunea poate fi considerată încheiată", și susține că atacul "și-a atins toate obiectivele".

Locuitorii din Israel au fost avertizați și pregățiți până în cele mai mici detalii cu privire la atacul Iranului.

Chiar și așa, efectul psihologic al atacului a fost semnificativ: israelienii vorbesc terifiați despre sirenele care au răsunat întrega noapte și despre zgomotele produse de rachetele și dronele doborâte.

Israelian: ”Am avut parte de o noapte înfricoșătoare. Pe la ora 23.00 am auzit că mai multe drone sunt în drum spre Israel. Eram acasă, eram îngrijorați pentru fiicele mele care locuiesc în Tel Aviv, pentru că tot Israelul era atacat. Dar, din fericire, am supraviețuit acelei nopți.”

Atacul major din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost pentru israelieni ca o numărătoare inversă, care a durat 90 de minute. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, armata Israelului a anunțat că proiectilele iraniene sunt pe drum.

Apoi, în mai puțin de două ore, sistemele de apărare aeriană au doborat sute de drone și rachete. Loviturile lor au luminat cerul din Safed la Ierusalim și de la Tel Aviv la Beer Sheva, în sudul țării. Sirenele au răsunat obsesiv întreaga noapte.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt Armata Israelului: ”Ieri noapte, o coaliție defensivă a Israelului și a partenerilor săi internaționali a dejucat cu succes un atac la scară largă, venit din Iran. Iranul și împuterniciții săi au lansat aproximativ 350 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice din Iran, Irak, Yemen și din teritoriile Hezbollah din Liban, țintind Israelul, cu aproximativ 60 de tone de focoase și materiale explozive.”

Multe drone și rachete au fost interceptate în spațiile aeriene ale Siriei, Iordaniei si Irakului. Aliații Israelului - Statele Unite, Marea Britanie și Franța - au ajutat enorm în această misiune de apărare, spun oficialii israelieni.

Yoav Gallant, ministerul Apărării israelian: ”Avem acum ocazia de a stabili o alianță strategică împotriva acestei amenințări serioase din partea Iranului, care vrea să încarce cu focoase nucleare aceste rachete. Acest lucru ar putea fi o amenințare extrem de gravă. SUA, Israelul și aliații săi stau umăr la umăr pentru pentru a veghea ca acest lucru să nu se întâmple. ”

Inclusiv forțele de apărare iordaniene au avut o contribuție importantă.

Ayman al-Safadi, ministrul Afacerilor Externe din Iordania: ”Avem o politică de neclintit. Lovim fiecare dronă sau rachetă care pătrunde în spațiul aerian iordanian, pentru a preveni daune pe teritoriul Iordaniei sau care sunt o amenințare pentru iordanieni.”

O parte dintre rachetele balistice sol-sol au ajuns totuși deasupra Israelului si au fost neutralizate in diverse puncte. Inclusiv deasupra moscheii Al Aqsa din Ierusalim, venerată de musulmanii din întreaga lume.

Armata Israelului a făcut publice, duminică, imagini care arată avioanele de luptă care au avut o contribuție enormă în apărarea aeriană. In videoclipul realizat de armata isrealeană se vede cum dispozitivele de atac venite dinspre Iran sunt doborâte cu o viteză incrediblă.

De cealalta parte insă, responsabilii iranieni susțin ca operatiunea a avut un succes nesperat.
General Hossein Salami, comandantul Gărzilor Revoluționare din Iran: ”Impactul atacurilor, despre care avem informații foarte precise de pe teren, arată că acțiunea noastră a avut un succes mult mai mare decat cel scontat.”

Câteva sute de iranieni s-au strâns in fata universitatii din Teheran sa aclame regimul ayatollahului Khamenei pentru decizia de a ataca Israelul.

În acelasi timp, sute de iranieni s-au așezat duminică dimineață la cozi în fața benzinăriilor din Teheran, înainte de ivirea zorilor, ca să-și faca provizii de carburant, în eventualitatea unei escaladări a situației.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Adversarii lumii democratice devin tot mai interconectați. Cum a atacat Iranul în Israel după exemplul Rusiei în Ucraina
Adversarii lumii democratice devin tot mai interconectați. Cum a atacat Iranul în Israel după exemplul Rusiei în Ucraina

Reuniunea de câteva ore a cabinetului israelian de război s-a încheiat duminică seară fără o decizie privind răspunsul după atacul Iranului.  

Şcolile israeliene se redeschid luni. „S-a decis reluarea activităţilor educaţionale în întreaga ţară”
Şcolile israeliene se redeschid luni. „S-a decis reluarea activităţilor educaţionale în întreaga ţară”

Armata israeliană a anunţat redeschiderea, luni, în cea mai mare parte a ţării, a şcolilor care fuseseră închise sâmbătă din motive de securitate, în faţa ameninţărilor venite din partea Iranului, relatează Le Monde.

ONU: Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei. Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război
ONU: Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei. Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război

"Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război", a declarat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, lansând un apel la "reţinere maximă" în cadrul Consiliului de Securitate reunit după atacul Iranului împotriva Israelului.

Liderii G7 condamnă Iranul şi avertizează asupra riscului unei escaladări
Liderii G7 condamnă Iranul şi avertizează asupra riscului unei escaladări

Liderii ţărilor G7, grupul ce reuneşte cele mai puternice economii democratice ale lumii, au condamnat duminică atacul Iranului asupra Israelului.

Iranul a arătat că poate ataca Israelul, Israelul a demonstrat că se poate apăra. Ce urmează
Iranul a arătat că poate ataca Israelul, Israelul a demonstrat că se poate apăra. Ce urmează

Cât de mare este riscul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu aflăm de la Cosmin Stan și invitatul lui, politologul Cristian Pîrvulescu.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.