Aeroportul din Alep a fost scos din funcţiune, după noi lovituri israeliene

aeroport
Getty

Aeroportul din Alep, nordul Siriei, a fost vizat, marţi seară, de lovituri israeliene care au deteriorat pista şi au scos aeroportul din funcţiune, a anunțat agenţia oficială de ştiri Sana.

A fost a doua serie de lovituri israeliene împotriva aeroportului din Alep în mai puţin de o săptămână, informează AFP, citată de Agerpres.

"În jurul orelor 20:16 în această seară, (17:16 GMT), inamicul israelian a tras rachete dinspre Marea Mediterană şi a vizat aeroportul internaţional Alep, avariand pista şi scoţându-l din funcţiune", a indicat Sana.

Mai devreme, agenţia informase că apărarea antiaeriană siriană a reuşit să intercepteze unele rachete, evocând pagube materiale.

Ulterior, compania aeriană Cham Wings, singura companie privată siriană, a anunţat că toate zborurile planificate din Alep vor fi mutate pe aeroportul din Damasc din cauza loviturilor.

Citește și
vladimir putin - bashar al assad
Președintele Siriei a catalogat invazia Rusiei în Ucraina drept o „corectare a istoriei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care dispune de o vastă reţea de surse în ţara sfâşiată de război, a raportat, la rândul său, mai multe explozii care au fost auzite lângă aeroportul din Alep, "în urma atacurilor israeliene împotriva depozitelor aparţinând unor miliţii afiliate Iranului".

Pagube materiale importante

OSDO a precizat că aceste depozite sunt în flăcări şi că au fost distruse de cel puţin două rachete, raportând "pagube materiale importante".

Miercurea trecută, mai multe lovituri israeliene au vizat aeroportul din Alep şi suburbiile Damascului.

În ultimii ani, Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene în Siria, vizând poziţii ale regimului, precum şi ale forţelor iraniene şi Hezbollahului libanez, aliaţi-cheie ai Damascului şi inamici juraţi ai Israelului.

Israelul, vecin cu Siria, comentează rareori loviturile de la caz la caz, dar a recunoscut că a desfăşurat mai multe sute din 2011. Armata israeliană le-a apărat ca fiind necesare, spunând că doreşte să împiedice Iranul să se implanteze la porţile sale, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Siria, după 11 ani de război: 610.000 de morţi şi o criză alimentară
Siria, după 11 ani de război: 610.000 de morţi şi o criză alimentară

Războiul din Siria a împlinit marţi 11 ani, cu un bilanţ de circa 610.000 de morţi şi insecuritate alimentară pentru populaţie.

Președintele Siriei a catalogat invazia Rusiei în Ucraina drept o „corectare a istoriei”
Președintele Siriei a catalogat invazia Rusiei în Ucraina drept o „corectare a istoriei”

Preşedintele sirian Bashar al Assad a salutat vineri invazia Ucranei de către Rusia, într-o convorbire la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, apreciind că este vorba despre o ”corectare a istoriei”.

Liderul Statului Islamic a murit după un raid al americanilor în Siria. S-a aruncat în aer alături de familie
Liderul Statului Islamic a murit după un raid al americanilor în Siria. S-a aruncat în aer alături de familie

Liderul grupării teroriste Statul Islamic a fost ucis în Siria, a anunțat joi președintele american Joe Biden.

Cel puțin trei morți, după un atac asupra unui petrolier iranian în largul coastei Siriei
Cel puțin trei morți, după un atac asupra unui petrolier iranian în largul coastei Siriei

Cel puțin trei persoane au murit, sâmbătă, după ce un petrolier iranian a fost ţinta unui atac în largul Siriei, informează AFP, citată de Agerpres.

Statele Unite au bombardat mai multe poziții militare pro-iraniene în Siria
Statele Unite au bombardat mai multe poziții militare pro-iraniene în Siria

Statele Unite au lovit în noaptea de joi spre vineri infrastructuri militare pro-iraniene în Siria, fiind prima operaţiune a administraţiei Biden decisă ca răspuns la atacurile recente împotriva intereselor occidentale din Irak.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.