iLikeIT. Florin Grozea a prezentat primul studiu despre ”influencerii” români de pe Instagram

×
Codul embed a fost copiat

Florin Grozea a fost invitat în studioul iLikeIT pentru a vorbi despre primul studiu care analizează piața influencerilor de pe Instagram, din România.

El spune că, la fel ca în Europa sau în SUA, și în România există influenceri pe Instagram care falsifică numărul de urmăritori.

”E clar că piața influencerilor din România e aliniată la ce se întâmplă în Europa și Statele Unite, în general în America de Nord, așa încât, pe lângă lucrurile cu care ne putem lăuda, avem și provocări. Și anume, una dintre provocările cele mai mari în momentul de față în social media este acest fenomen de fake followers, de fake influencers - în limba română, de urmăritori falși - care practic strică toate statisticile și cumva ne duc în direcția de fraudă. Dacă este vorba de influencers care vor să lucreze cu branduri, cu companii, mulți dintre ei și-au dat seama că pot să-și umfle audiențele pentru a părea mai interesanți în fața companiilor.” - spune Grozea.

Piața influencerilor este împărțită în mai multe categorii, iar surpriza este la cei care au cei mai puțini urmăritori.

Citește și
bradul inteligent
Bradul inteligent care reacționează la cuvinte cheie. Tehnologie pentru seara de Crăciun
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

”Vorbim despre nano influenceri, adică acei creatori care au între 1000 și 5000 de urmăritori. La ei, se vede și în grafic, engagement rate, adică cât de apopiați sunt oamenii de acești influenceri, engagement rate este cel mai mare și chiar este mai mare decât media în social media din restul lumii. De ce se întâmplă asta? Pentru că sunt în general creatori de conținut care sunt pe nișă foarte mici și care au, cum le zicem noi, prieteni ai prietenilor în jurul lor. Nu sunt vedete, nu sunt oameni pe care nu poți să-i atingi, sunt undeva departe, sunt oameni ca mine și ca tine care pun conținut și fac conținut, care este foarte autentic. Și atunci, iată, lumea îi iubește pe aceștia.” - mai spune Florin Grozea.

Studiul poate fi citit integral aici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Purificatoarele de aer, testate de Iulia Ionescu. Cât de utile sunt
Purificatoarele de aer, testate de Iulia Ionescu. Cât de utile sunt

Iulia Ionescu a prezentat în emisiunea „ILikeIT” cea mai nouă gamă de purificatoare de aer. Nu mai puțin de cinci asemenea produse au fost testate pentru a prezenta publicului avantajele și dezavantajele fiecăruia.

Bradul inteligent care reacționează la cuvinte cheie. Tehnologie pentru seara de Crăciun
Bradul inteligent care reacționează la cuvinte cheie. Tehnologie pentru seara de Crăciun

Prototipul bradului din viitor a ajuns în platoul emisiunii ILike IT. Chiar dacă este făcut din...perne de mătase, este un brad inteligent, care reacționează la cuvinte cheie și redă o piesă muzicală.

Cum ar putea să funcționeze votul prin internet, explică Ana Maria Stancu în emisiunea Iuliei Ionescu
Cum ar putea să funcționeze votul prin internet, explică Ana Maria Stancu în emisiunea Iuliei Ionescu

Votul prin internet este o soluție pentru românii din străinătate, iar invitata Iuliei Ionescu în emisiunea ILikeIT a explicat cum s-ar putea pune în practică.

Victor, robotul românesc care dezinfectează spitalele. Cât costă și cum funcționează
Victor, robotul românesc care dezinfectează spitalele. Cât costă și cum funcționează

Roboții autonomi care pot dezinfecta și steriliza spațiile închise sunt extrem de utili în perioada aceasta în spitalele din România și nu numai.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.