Operatorii economici care nu dotează automatele comerciale cu case de marcat vor fi amendați cu până la 10.000 de lei

vending machine
Shutterstock

Operatorii economici care nu dotează automatele comerciale cu case de marcat fiscale vor fi amendați, începând din octombrie, cu până la 10.000 lei.

 

Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), vor fi sancţionaţi, începând din octombrie, cu amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activităţii, informează instituţia.

"Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea unor termene", se arată într-un comunicat al Fiscului.

Ce sancțiuni primesc cei care nu respectă decizia ANAF

Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 octombrie 2024, operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancţionaţi cu: amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei; confiscarea sumelor nejustificate; suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu AMEF şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai
Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF.

Ghidul ANAF pentru contribuabilii care își închiriază locuințele și alte proprietăți. Ce trebuie să facă până pe 25 mai
Ghidul ANAF pentru contribuabilii care își închiriază locuințele și alte proprietăți. Ce trebuie să facă până pe 25 mai

Contribuabilii care își închiriază locuințele, ori ale bunuri mobile și imobile, au obligația să depună o declarație la ANAF, până la finalul lunii mai. ANAF a publicat Ghidul contribuabilului care încasează venituri din închirieri.

USR acuză PNL de un abuz incredibil la Gorj: Un director ar folosi oameni din ANAF pentru a aduna informaţii
USR acuză PNL de un abuz incredibil la Gorj: Un director ar folosi oameni din ANAF pentru a aduna informaţii

USR acuză, miercuri, că directorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă Târgu-Jiu, numit de PNL, s-a folosit de bazele de date ale instituţiei pentru a aduna, informaţii despre politicieni, jurnalişti şi oameni de afaceri din judeţul Gorj.

Marcel Ciolacu: „Nu o să aibă nimeni pistol la ANAF. Tragi după camioane, eşti John Wayne?”
Marcel Ciolacu: „Nu o să aibă nimeni pistol la ANAF. Tragi după camioane, eşti John Wayne?”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că ”nu o să aibă nimeni niciun pistol” la ANAF, aşa cum a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. ”Tragi după camioane, eşti John Wayne?”, a adăugat el.  

Ghidul e-Factura a fost actualizat. Sistemul va putea fi folosit direct de pe site-ul ANAF
Ghidul e-Factura a fost actualizat. Sistemul va putea fi folosit direct de pe site-ul ANAF

Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri, actualizarea ghidului e-Factura şi remedierea unor probleme semnalate.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.