Buget mai mic pentru Educație în PNRR. Suma negociată scade la 3,7 miliarde de euro

Klaus Iohannis
Agerpres

Programul România Educată al președintelui Klaus Iohannis va primi mai puțini bani în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) decât s-a anunțat inițial, dacă planul va fi aprobat de Comisia Europeană.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, și Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, au anunțat într-un comunicat că suma alocată este acum de 3,7 miliarde de euro, în loc de 4 miliarde de euro, cât a promis Iohannis în luna martie la Palatul Cotroceni.

Conform celor doi miniștri, acești bani pentru educație reprezintă ”peste 12% din bugetul total PNRR, din totalul de 29,2 de miliarde euro alocați României”.

Ajustarea bugetului PNRR pentru eliminarea supracontractarii, de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro, presupune o ajustare a alocărilor pentru toate domeniile. PNRR include acum o alocare pentru educație mult peste media europeană/recomandările Parlamentului European (10%).

Bugetul “România Educată” pe care îl negociem acum cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde euro, buget ce păstrează alocarea inițială in valoare de 314 milioane euro pentru dotarea a 10.000 de laboratoare școlare, susține cel mai mare program de reducere a abandonului școlar - 530 milioane euro, aloca învățământului superior mai mult de 600 milioane de euro (peste 16% din buget educatie PNRR pentru sustinerea digitalizării învățământului superior, sustinerea calificărilor emergente și renovarea/“înverzirea” campusurilor universitare), precum și reforma învățământului dual prin alocarea a peste 400 milioane euro” - se arată în comunicat.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu: ”Iohannis minte din nou pentru Guvernul Său. O dă la întors ca un şcolar prins cu temele nefăcute”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat în urmă cu o săptămână că în şedinţa de coaliţie s-a agreat un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de 29 de miliarde de euro.

România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe 31 mai.

PSD: Tăierea sumelor pentru educație în PNRR, ”un eșec major”

 

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că reducerea sumelor alocate pentru educație reprezintă ”un eșec major”.

El spune că ”se pare că măsurile respinse au fost redactate greșit și nu au respectat cerințele europene”.

”Tăierea sumelor pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un eșec major. Am atras atenția asupra acestui lucru încă de săptămâna trecută, dar guvernanții ne mințeau spunând că pe educație totul merge bine. Am aflat acum că pentru ei totul merge bine când există riscul să pierzi 1,1 miliarde de euro.

Din păcate, tăierile sunt realizate exact în domeniile care ar crește calitatea educației și ar conecta învățământul cu formările și competențele necesare astăzi. Se pare că măsurile respinse au fost redactate greșit și nu au respectat cerințele europene” - a transmis Negrescu.

Măsurile concrete din PNRR

 

Guvernul promite că în următorii cinci ani România va avea prima autostradă verde, cu stații de încărcare pentru mașini electrice și mărginită de perdele forestiere.

Șoseaua de mare viteză va fi amenajată din banii pe care îi primim de la Uniunea Europeană, pentru refacerea economiei și infrastructurii după pandemie.

Sunt aproape 30 de miliarde de euro, dar guvernul are atât de multe dorințe și planuri încât aceste fonduri par insuficiente pentru a rezolva problemele adunate în ultimii 30 de ani.

29,2 miliarde de euro negociază ţara noastră în cadrul PNRR, însă valoarea proiectelor propuse este mult mai mare. Pe listă este şi prima autostradă verde, care va lega Moldova de Bucureşti şi ar urma să fie gata până la finalul lui 2026.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
PNRR de 29 de miliarde de euro, agreat în coaliție. Florin Cîțu: Nu renunţăm la niciun proiect
PNRR de 29 de miliarde de euro, agreat în coaliție. Florin Cîțu: Nu renunţăm la niciun proiect

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat miercuri seară că în şedinţa de coaliţie s-a agreat un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de 29 de miliarde de euro.

Ciolacu: ”Iohannis minte din nou pentru Guvernul Său. O dă la întors ca un şcolar prins cu temele nefăcute”
Ciolacu: ”Iohannis minte din nou pentru Guvernul Său. O dă la întors ca un şcolar prins cu temele nefăcute”

Marcel Ciolacu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis minte iar pentru „Guvernul Său”, când afirmă că doar Portugalia a depus PNRR, în condiţiile în care premierul italiei Mario Draghi a depus marţi PNRR, scrie News.ro. 

Membrii Guvernului nu se înțeleg asupra PNRR. Ce se întâmplă cu cele 30 de miliarde de euro pentru România
Membrii Guvernului nu se înțeleg asupra PNRR. Ce se întâmplă cu cele 30 de miliarde de euro pentru România

Au apărut noi critici în interiorul Guvernului. Acum este vizat ministrul Fondurilor Europene, despre care liberalii susțin că nu s-ar fi consultat suficient cu colegii pentru Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ghinea anunță că PNRR va fi depus la 31 mai. ”Nu e niciun motiv de îngrijorare”
Ghinea anunță că PNRR va fi depus la 31 mai. ”Nu e niciun motiv de îngrijorare”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat luni că România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe 31 mai.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.