O confruntare Iohannis - Dăncilă, refuzată de PNL. „Nu trebuie să aibă loc dezbateri”

iohannis
Agerpres

Şeful de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale, Dan Motreanu, a declarat, luni seară că o dezbatere cu contracandidatul acestuia, liderul PSD, Viorica Dăncilă, nu trebuie să aibă loc.

"În seara aceasta am avut o primă şedinţă de campanie după primul tur al alegerilor. Am făcut o primă analiză a rezultatelor, unde au fost rezultate foarte bune şi unde mai avem de muncit şi să îmbunătăţim rezultatul”, a spus Motreanu, la sediul central al PNL după întâlnirea de campanie la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

„Am făcut şi o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni şi din punctul de vedere al echipei de campanie, pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetăţeanul. Mergem pe acelaşi tip de campanie pe care l-am făcut în primul tur al alegerilor, întâlniri permanente cu cetăţenii. Din momentul în care se va lansa al doilea tur de campanie, vom avea un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cu cetăţenii din mai multe judeţe ale ţării", a adăugat Motreanu.

Potrivit lui Motreanu, Iohannis a cerut opinia echipei de campanie în legătură cu strategia pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale.

El a spus că vor fi organizate mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile PNL şi cu cetăţenii.

Citește și
turul 2
Iohannis cere sprijinul celorlalți candidați pentru turul doi. Dăncilă vrea dezbateri
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Nu cred că va avea loc un miting în Bucureşti. Preferăm mai degrabă să mergem în judeţe ale ţării", a afirmat Motreanu.

Liberalul a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis nu se teme de o confruntare.

"Din punctul nostru de vedere, cei doi candidaţi sunt bine cunoscuţi, au avut funcţii executive în ultimii ani în România, activitatea lor politică, punctele lor de vedere sunt cunoscute şi cred că o confruntare nu îşi are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus. Nu cred că este nimic de clarificat", a afirmat Motreanu.

El a arătat că preşedintele Iohannis are aşteptări mai mari de la PNL în ceea ce priveşte mobilizarea electoratului.

"Din 47 de judeţe, punând aici şi sectoarele Bucureştiului, am câştigat 37 şi sperăm că vom câştiga cel puţin 40", a adăugat Dan Motreanu.

Liberalul a menţionat că printre carenţele sesizate în campania electorală pentru turul I al alegerilor a fost o "mică demobilizare a electorilor" PNL.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Răspunsul lui Iohannis la invitația PSD la dezbatere.
Răspunsul lui Iohannis la invitația PSD la dezbatere. "Mă voi concentra pe alegători”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, referindu-se la invitaţia la dezbateri lansată de liderul PSD, Viorica Dăncilă, că social-democraţii "încearcă să atragă atenţia cu tot felul de manevre".

Iohannis cere sprijinul celorlalți candidați pentru turul doi. Dăncilă vrea dezbateri
Iohannis cere sprijinul celorlalți candidați pentru turul doi. Dăncilă vrea dezbateri

Au început negocierile pentru turul doi. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut sprijinul celorlalţi candidaţi, ieşiţi din cursa pentru Cotroceni.

Document. PSD îl invită pe Klaus Iohannis la „cel puțin două dezbateri” cu Viorica Dăncilă
Document. PSD îl invită pe Klaus Iohannis la „cel puțin două dezbateri” cu Viorica Dăncilă

PSD a trimis spre PNL, luni seară, o invitație la dezbateri între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.