Ce spun alegătorii care au votat în localitățile carantinate: „Sperăm că va fi mai bine”

×
Codul embed a fost copiat

La vot sunt așteptați și cei care trăiesc în localități aflate în carantină.

În mod excepțional, duminică nu au nevoie de declarație pe proprie răspundere atunci când merg la urne. Față de alegerile pentru primării, prezența în aceste localități este totuși mai mică, cel puțin până la această oră.

HARTĂ în timp real. Prezența la vot la alegerile parlamentare 2020. Câți români au votat până acum
 

În județul Constanța, rată de incidență la mia de locuitori este de 7,17, cea mai mare din toată țara, iar zece localități sunt în carantină. În municipiul Constanța, aflat în a treia săptămână de restricții, incidența este în continuă creștere și a ajuns la 10,58. Tocmai de aceea, în secțiile de votare au fost impuse reguli stricte.

Vasile Cristian, președinte secție de votare: „În primul rând, când intră cineva ne asigurăm că are mască, sunt îndrumați în stânga și dreapta la cele două aparate cu dezinfectant. Colegul meu le va măsura temperatura, ulterior vor fi îndrumați către secții conform adresei din buletin."

Fără frică, dar hotărâți să voteze, mulți constănțeni și-au luat măsuri suplimentare de siguranță. Printre ei și doamna Nicoleta care își serbează și ziua de naștere.

Citește și
jandarmi
Incidente la vot alegeri parlamentare 2020. Un bărbat a murit în curtea unei secții de votare din Argeș
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Păi m-am baricadat aici. Sunt plină de soluții și fac un singur drum. Mă duc acum să fac și niște mici cumpărături, că n-am ieșit de marți. Nu stau aproape de oameni, nici nu primesc în vizită, chiar dacă este ziua mea. Am primit numai felicitări și mesaje și ne vedem virtual pe Whatsapp și asta e, deci nu contează că e carantină sau altceva, trebuie să ni-l exercităm. Votul contează foarte mult. Toată lumea speră la mai bine."

Femeie: „Dată fiind situația de la nivelul orașului Constanța, mi se pare normal să ne luăm măsuri suplimentare. Eu sper să iasă la vot și îndemnul meu este în acest sens. Trebuie să ne gândim la viitor."

Femeie: „Să schimbăm ce trebuie în România. Cu gândul la copii și nepoțelele mele frumoase!"

Femeie: „Nu mă îngrijorează nimic în ceea ce privește carantina, deoarece trebuie să luăm și partea bună a lucrurilor pentru că orice constrângere care este la ora actuală, este pentru binele nostru, altfel nu vom putea depăși această situație."

Președinții secțiilor de votare recunosc, totuși, că au sesizat o scădere a numărului de votanți.

Ioan Apetrei, președinte secție de votare: „O scădere există, cel puțin până în momentul de față. Ne așteptăm de-acum încolo. Probabil și timpul îi influențează pe mulți care sunt mai în vârstă.Toți suntem preventivi, căutăm să fim până la sfârșit în aceeași măsură."

Localitatea Ineu, din județul Arad este în carantină de aproape două săptămâni, după ce media de îmbolnăviri la mia de locuitori depășise 10. Deși duminică vremea a fost frumoasă, orașul părea pustiu. Puțini au fost cei care s-au îndreptat spre urne.

Președinte secție de votare: „Din cauza pandemiei. Prezența e slabă față de alegerile locale.”

Cei care au mers să voteze, nu au avut nevoie de declarația pe proprie răspundere, cum se întâmplă în restul zilelor, pe perioada carantinei.

Bărbat: „Am votat pentru schimbare, să fie mai bine, să nu mai plece copiii din țară, să avem locuri de muncă.”

Cei zece mii de locuitori din Ineu au avut la dispoziție șase secții de votare.

Aflați de aproape 3 săptămâni în carantină, sibienii au putut ieși azi din case fără declarație pe proprie răspundere. În multe secțîi de votare s-a stat la coadă, însă oamenii au respectat regulile de distanțare

Bărbat: „Speranța. Speranța că va fi mai bine, că noi decidem în definitiv."

Bărbat: „E o obligație și un drept de-al nostru, al cetățenilor și doar cu ajutorul nostru putem face ceva să se schimbe în țara asta."

Femeie: „Speranța moare ultima și optimismul. Asta ne-a adus azi la vot, chiar și în condițiile actuale."

Carantina este instituită în Sibiu până luni, la ora 24.00. Autoritățile locale ar putea lua însă decizia prelungirii acestei măsuri. Rata de incidență a infectărilor este acum 8,37 în municipiul de reședință.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2020. Prezența la vot până la ora 21.00
LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2020. Prezența la vot până la ora 21.00

Alegerile parlamentare din 2020 au început încă de vineri seara în diaspora, dar în România, urnele s-au deschis duminică, la ora 7.00. Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi să îşi aleagă senatorii şi deputaţii.

Incidente la vot alegeri parlamentare 2020. Un bărbat a murit în curtea unei secții de votare din Argeș
Incidente la vot alegeri parlamentare 2020. Un bărbat a murit în curtea unei secții de votare din Argeș

În ciuda regulilor stricte impuse din cauza pandemiei, nici alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020  nu sunt lipsite de incidente, unele chiar grave.

HARTĂ. Prezența la vot la alegerile parlamentare 2020. Județele în care s-a votat cel mai mult
HARTĂ. Prezența la vot la alegerile parlamentare 2020. Județele în care s-a votat cel mai mult

Alegeri parlamentare 2020. Românii au votat duminică și i-au ales pe cei care vor hotărî calea acestei ţări în următorii 4 ani. 

Alegeri parlamentare 2020. Cum afli la ce secție de votare ești arondat
Alegeri parlamentare 2020. Cum afli la ce secție de votare ești arondat

Duminică, 6 decembrie 2020, peste 18 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a alege senatorii și deputații care vor face parte din Parlamentul României în următorii patru ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.