Un tânăr de 20 de ani din Cluj a fost rănit după ce o butelie a explodat în locuinţa sa

pompieri
StirilePROTV

Un tânăr de 20 de ani din Cluj-Napoca a fost rănit, miercuri, după ce o butelie a explodat în locuinţa sa. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca asigură în aceste momente măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce o butelie a explodat într-o locuinţă de pe strada Meşterul Manole”, a transmis, miercuri, ISU Cluj, potrivit News.ro.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar echipajele medicale oferă îngrijiri unui tânăr de aproximativ 20 de ani, care prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare şi inferioare. ISU intervine cu mai multe autospeciale.

De asemenea, la faţa locului este echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Victima va fi transportată la spital de echipajul SAJ, fiind conştientă şi cooperantă, a mai transmis sursa citată.

Citește și
gogonele murate
Gogonele murate. Cele mai bune rețete pentru gospodine
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O casă a luat foc după explozia unei butelii, în Constanța. Trei persoane s-au autoevacuat
O casă a luat foc după explozia unei butelii, în Constanța. Trei persoane s-au autoevacuat

O explozie urmată de un incendiu a avut loc luni noapte în județul Constanța. Trei persoane din comuna Castelu au ieșit din locuință, după ce le-a explodat butelia care se afla în interior.

Gogonele murate. Cele mai bune rețete pentru gospodine
Gogonele murate. Cele mai bune rețete pentru gospodine

Toamna aduce cu ea o explozie de culori și arome în bucătărie, iar gogonelele murate reprezintă una dintre tradițiile culinare ale acestei perioade.

Explozie în zona portului Sulina. O navă turcească ar fi lovit o mină. 15 marinari se aflau la bord
Explozie în zona portului Sulina. O navă turcească ar fi lovit o mină. 15 marinari se aflau la bord

O navă cargo din Turcia, care se îndrepta spre un port ucrainean de pe Dunăre, a fost izbită de o mină marină în apropiere de Sulina, în Marea Neagră.

Momentul în care are loc atacul terorist din Ankara. Explozia, urmată de focuri de armă | VIDEO
Momentul în care are loc atacul terorist din Ankara. Explozia, urmată de focuri de armă | VIDEO

O explozie puternică a avut loc, duminică dimineaţă, în centrul capitalei Ankara, cu câteva ore înainte de deschiderea unei noi sesiuni de lucru a Parlamentului.    

Explozie în apropiere de sediul Parlamentului de la Ankara. Guvernul denunță un „atac terorist”. Doi polițiști, răniți
Explozie în apropiere de sediul Parlamentului de la Ankara. Guvernul denunță un „atac terorist”. Doi polițiști, răniți

O explozie puternică a răsunat duminică în capitala Turciei, în apropierea Parlamentului din Ankara, care urma să deschidă o nouă sesiune de lucru, potrivit unei corespondente. Doi polițiști au fost răniți.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.