Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o casă în Germania. Sunt trei morţi

×
Codul embed a fost copiat

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă pe o clădire rezidenţială din oraşul Wesel, din nord-vestul Germaniei, ucigând trei persoane şi rănind un copil, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, informează dpa şi Reuters.

Nu se ştie deocamdată dacă printre victime se află şi pilotul avionului, prevăzut cu două locuri. În timpul inspectării proprietăţii, pompierii au găsit un copil - probabil un rezident al clădirii - care era uşor rănit, a spus purtătorul de cuvânt.

De asemenea, membrii echipelor de salvare au găsit o paraşută lângă locul accidentului, despre care poliţia presupune că este paraşuta de urgenţă a aeronavei, scrie Agerpres.

Acoperişul clădirii, în care se aflau cinci apartamente, a luat foc după impact, dar incendiul a fost stins până sâmbătă după amiaza.

Potrivit purtătorului de cuvânt, avionul a decolat probabil de pe aerodromul Marl, situat în apropiere de estul oraşului unde a avut loc accidentul.

Citește și
avion
VIDEO. Clipe de groază pentru pasagerii unui avion iranian, după un incident aviatic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martori au declarat presei locale că aeronava a intrat în coliziune cu un balon cu aer cald cu puţin timp înainte de accident.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Pasageri răniți la bordul unui avion de linie iranian. Acuzații la adresa Israelului
VIDEO. Pasageri răniți la bordul unui avion de linie iranian. Acuzații la adresa Israelului

Iranul acuză Israelul de faptul că a încercat să intercepteze cu cel puţin două avioane de luptă, în spaţiul aerian al Siriei, un avion de linie iranian care asigura o legătură de la Teheran la Beirut, relatează AFP..

VIDEO. Clipe de groază pentru pasagerii unui avion iranian, după un incident aviatic
VIDEO. Clipe de groază pentru pasagerii unui avion iranian, după un incident aviatic

Pasagerii unui avion iranian au trăit adevărate clipe de groază joi, după ce aeronava în care se aflau a fost aproape să se ciocnească de un avion de luptă israelian.

Un avion de recunoaştere s-a prăbușit în estul Turciei. Șapte persoane au murit
Un avion de recunoaştere s-a prăbușit în estul Turciei. Șapte persoane au murit

Şapte membri ai personalului de securitate au fost ucişi în prăbuşirea unui avion de recunoaştere în provincia Van din estul Turciei, a anunţat agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters, citând un anunţ joi al ministrului de Interne.

Două persoane arestate pentru o alertă falsă cu bombă într-un avion Ryanair
Două persoane arestate pentru o alertă falsă cu bombă într-un avion Ryanair

Doi bărbaţi au fost arestaţi după o alertă cu bombă, ceea ce a determinat luni un avion al companiei Ryanair pe ruta Cracovia-Dublin să aterizeze la Londra, a anunţat marţi poliţia britanică, potrivit AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.