Se înmulțesc problemele cu zborurile companiei Wizz Air. Unde pot depune reclamații pasagerii români

×
Codul embed a fost copiat

În plin sezon al vacanțelor se înmulțesc problemele cu zborurile. Doar din București, în ultima săptămână, 400 de avioane au avut întârzieri și câteva zeci au fost anulate, potrivit Aeroportului Otopeni.

Ministerul Economiei a cerut sprijin la nivel european în privința unei companii aeriene care are multe astfel de probleme, iar pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate pot depune reclamații la centrul european al consumatorilor din România.

Pasagerii unui zbor din Bologna spre București au avut de așteptat mai mult de 20 de ore. Compania a anunțat întârzieri repetate, iar oamenii au primit doar vouchere de patru euro.

Pasageră:10 ore în aeroport, 5 ore de somn, cărat bagaje, du-te încolo, așteptă, stres că nu știi ce se întâmplă. Sunt multe familii cu copii, oameni în vârstă”.

În aceeași zi, un zbor din Londra, tot al companiei Wizz Air, a fost reprogramat în repetate rânduri, iar unul dintre pasageri ne-a transmis că nu au primit nici cazare, așa cum ar trebui.

Citește și
avion
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion s-a întors pe pistă după numai 20 de minute de la decolare. Reacția companiei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Wizz Air transmite că, în astfel de perioade de vârf, la fel ca alte companii aeriene, se confruntă cu diverse perturbări operaționale, care au dus la întârzieri și anulări nedorite. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice site-ul și aplicația.

Numărul de reclamații pentru compania Wizz Air este tot mai mare, inclusiv la consulatele din alte țări, susține ministrul Economiei. Aflat la o reuniune în Spania, oficialul a cerut sprijinul privind problemele Wizz Air comisarului european cu atribuții privind Protecția Consumatorului, Didier Reynders.

Radu Oprea, ministrul Economiei:Din câte știu de la Protecția Consumatorului din România, au constat că nu există un reprezentant în România și, în aceste condiții, noi nu putem aplica amenzi. Comisarul ne-a promis că ne sprijină în această chestiune”.

Comisarul european le-a transmis pasagerilor români să ceară sprijin prin Centrul European al Consumatorilor din România. Reclamația poate fi depusă online pe site-ul Centrului European al Consumatorilor de la noi - eccromania.ro. Reclamantul trebuie să fie cetățean român și compania aeriană trebuie să aibă sediul în alt stat european. Trebuie să introducem datele personale și să descriem pe scurt ce s-a întâmplat. Putem atașa și documente. Teoretic, răspunsul ar urma să vină în cel mult zece săptămâni.

De la începutul anului, centrul din România a înregistrat doar 3.000 de reclamații, iar cele mai multe se referă la transportul aerian. Aproximativ 500 sunt la adresa companiei Wizz Air.

Ramona Colea, reprezentanta unei companii pentru obținerea despăgubirilor:De teamă că nu se va rezolva, foarte mulți pasageri renunță. Sunt companii care din setări, aceasta este procedura standard, să nu răspundă și să ignore”.

Oficial, în cazul anulării sau amânării unui zbor, pasagerii pot primi compensații de până la 600 de euro. În cazul în care procesul pare greoi, pagubiții pot apela și la firme specializate pentru obținerea despăgurbirilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Andreea Raicu, probleme cu Wizz Air la zborul de întoarcere din Italia. „S-a transformat într-un adevărat scenariu absurd”
Andreea Raicu, probleme cu Wizz Air la zborul de întoarcere din Italia. „S-a transformat într-un adevărat scenariu absurd”

Andreea Raicu a întâmpinat probleme la întoarcerea din vacanța din Italia. Vedeta ar fi trebuit să călătorească cu Wizz Air spre România, însă zborul i-a fost amânat, apoi anulat.

Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion s-a întors pe pistă după numai 20 de minute de la decolare. Reacția companiei
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion s-a întors pe pistă după numai 20 de minute de la decolare. Reacția companiei

Un avion cu pasageri al companiei aeriene Wizz Air, care a decolat de pe Aeroportul Otopeni din Capitală, s-a întors după 20 de minute.

„Ne-a stricat toată vacanța”. Haos pe Aeroportul Bologna după ce un zbor Wizz Air a fost anulat
„Ne-a stricat toată vacanța”. Haos pe Aeroportul Bologna după ce un zbor Wizz Air a fost anulat

Continuă scandalurile legate de anularea curselor aeriene. Cel mai recent dintre acestea a avut loc la Bologna, unde un zbor Wizz Air spre Cluj Napoca a fost anulat, după mai multe întârzieri.

Două curse aeriene care urmau să aterizeze la Iaşi au fost redirecţionate, din cauza unei furtuni
Două curse aeriene care urmau să aterizeze la Iaşi au fost redirecţionate, din cauza unei furtuni

Două curse aeriene ale companiei Wizz Air nu au putut ateriza, joi seară, pe aeroportul din Iaşi, fiind redirecţionate la Suceava şi la Cluj Napoca, din cauza unei furtuni puternice. De asemenea, mai multe avioane au ajuns cu întârziere la Iaşi.

Cursele Wizz Air din România au întârziat din cauza unei cifre. Cum a fost posibil
Cursele Wizz Air din România au întârziat din cauza unei cifre. Cum a fost posibil

Curse Wizz Air au înregistrat întârzieri modice în noaptea de 24 spre 25 aprilie din cauza schimbării indicativului de zbor din ”W6” (Wizz Air) în ”W4” (Wizz Air Malta), anunţă marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

 

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.