Livadă de kiwi şi banane, în inima Capitalei. Oricine poate veni să guste fructele

×
Codul embed a fost copiat

2.500 de fructe de kiwi, şi chiar dintr-un soi uriaş, pe o singură plantă.

Asta au reuşit să obţină profesorii şi studenţii de la Universitatea de Agronomie din Bucureşti, care ne invită pe toţi, începând de vineri, să vedem rezultatele unui efort de câteva zeci de ani.

O livadă de fructe exotice, aclimatizate în sfârşit pentru ţara noastră, este la stadiul de coacere. Vizitatorii vor putea vedea, alături de ghizi, arbuşti de banane de preerie, asimina, ziziphus, goji, rodii şi curmali. Iar în sera da în pârg, în premieră, fructul dragonului!

Toate acestea sunt cultivate în sistem biologic, fără niciun fel de tratament chimic!

Până duminică, gazdele de la Universitatea de Agronomie organizează şi degustări. Se merge însă pe principiul "primul venit, primul servit".

Citește și
fructe nuci
Fructele pentru care UE oferă fonduri românilor. Kilogramul poate ajunge și la 80 de lei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea capricioasă a înjumătățit producția de mere. Cum sunt acoperite pierderile
Vremea capricioasă a înjumătățit producția de mere. Cum sunt acoperite pierderile

Producția de mere s-a înjumătăţit față de anul trecut din cauza vremii capricioase. Dar, pentru a mai acoperi din pierderi, unii fermieri își invită clienții în livadă, ca să culeagă singuri fructele din pomi.

Fructele pentru care UE oferă fonduri românilor. Kilogramul poate ajunge și la 80 de lei
Fructele pentru care UE oferă fonduri românilor. Kilogramul poate ajunge și la 80 de lei

Livezile de nuci devin tot mai atractive pentru cultivatori. Pe piața europeană, cererea este în creștere, așa că Uniunea le oferă mai ușor fonduri nerambursabile celor care vor să planteze nuci.

Frigul de la începutul săptămânii trecute a făcut prăpăd în livezile românești
Frigul de la începutul săptămânii trecute a făcut prăpăd în livezile românești

Frigul de la începutul săptămânii trecute a făcut prăpăd în livezile din vestul țării. Florile caisilor au înghețat, așa că pomicultorii se plâng că au pagube imense și că producția lor va fi afectată în proporție de 95 la sută!

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.