Recolta de ciuperci din România va ajunge în Germania și Italia. Cu ce problemă se confruntă exportatorii români

×
Codul embed a fost copiat

Ploile din aceste zile salvează măcar recolta de ciuperci. După o vară secetoasă, au început să se umple pădurile de hribi și de ghebe. Cele mai multe vor ajunge însă în farfuriile nemţilor şi italienilor, pentru că noi le apreciem prea puțin.

Imediat ce sunt aduse din pădure, după ce au fost culese pe ploaie, ciupercile sunt păstrate în condiții speciale până vor fi prelucrate într-o fabrică de lângă Novaci, în Gorj.

Angajată a ciupercăriei: „Aleg ciupercile, le întind pe sită să se usuce, sunt multe. Întindem ciuperca pentru uscat. Se face ciuperca uscată – cum sunt cele de anul ăsta, bune – da, foarte bune – cărnoase – da, are bolta foarte bogată anul ăsta, a fost foarte multă ciupercă în pădure, a fost un an foarte bogat în privința ciupercilor.”

Localnică: „Sunt pe categorii. Merg în Italia, Germania.”

Oamenii din zonă sunt fericiţi că au şansa să câştige un ban în plus.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Cât costă un kilogram de ciuperci. Prețul variază de la o zi la alta

Reporter: „Cum merge kilul?”
Culegător de ciuperci: „Păi aseară a fost opt lei.”
Reporter: „Diferă de la zi la zi?”
Culegător: „Da, depinde, de ce marfă e.”
Culegătoare: „De trei zile cred că au dat astea de foioase – se vând bine – foarte bine, zic eu.”

Cât oferă străinii pentru un kilogram de ciuperci

Pentru că se anunță o producție bună, străinii dau rar trei euro pe kilogram. În general, oferă în jur de doi euro.

Marius Paraschivescu, exportator ciuperci: „Anul e promițător, singura problemă e că nu avem personal, nu avem mână de lucru. Au plecat afară. Fiind marfă multă vă dați seama că prețul o să fie un pic jos.”

Într-un centru de colectare din județul Neamț ajung ciupercile din munții Bistriţei şi Stânişoarei. Sunt de bună calitate şi de mari dimensiuni.

Aanei Liliana, administrator centru de colectare: „Acum centrul este plin de bureţi. Este explozie de ciuperci. Acum o lună dacă strângeam 100 kg pe zi, acum strângem cu tonele.”

Culesul ciupercilor va dura câteva săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”
De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”

În fiecare an, pădurile absorb 7,6 miliarde de tone de dioxid de carbon. Prin comparație, SUA, una dintre țările lumii care produc cel mai mult CO2, emite de 1,5 ori mai puțin decât capacitatea de captare a pădurilor, potrivit World Resources Institute.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.