Reacția unor femei când nu au fost lăsate să intre la moaștele Sf. Parascheva pentru că nu sunt din Iași

×
Codul embed a fost copiat

În prima zi în care au intrat în vigoare noile restricţii la Iaşi, zeci de echipaje de jandarmi au intrat în misiune la pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva.

Forţele de ordine au împrejmuit Catedrala şi nu mai lasă în biserică decât pe cei care au adresa de domiciliu în oraş. Aşa se face că oameni din diverse judeţe ale ţării sau din alte localităţi ale Iașiului au fost întorşi din drum.

Propriu-zis, pelerinajul religios a fost anulat şi doar în ziua de hram, pe 14 Octombrie, se va face o slujbă obişnuită.

Pe o ploaie mocănească, zeci de oameni au ajuns în fata Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în speranţa că vor ajunge la racla sfântă să spună o rugăciune şi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Cei mai mulţi dintre pelerini au fost întorşi din drum.

Reporter: Dar nu aţi ştiut că nu se poate intra decât cu buletinul?
Femeie: Am văzut la televivizor, nu-mi vine să cred.
Reporter: Aţi zis că poate îi înduplecaţi?
Femeie: Da. O să vin cu buletinul.

Citește și
Pelerinajul de Sfânta Parascheva
Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: De unde aţi venit?
Femeie: De la Suceava.
Reporter: Şi nu ştiaţi că nu aveţi voie să întarţi la rând, al racla?
Femeie: Nu ştiam.
Reporter: Aţi venit degeaba!
Femeie: Da, am venit degeaba. Ne-au astupat la gură şi ne astupă din toate privinţele.

La Catedrala sunt mai mulţi jandarmi şi volutari decât enoriaşi.

Alexandru Mormenchi, purtător de cuvânt Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău: "Misiunea noastră a început odată cu sosirea primilor pelerini. Există un grad de dificultate, dar o parte din cei care au sosit aici au înţeles despre ce este vorba."

Aseară târziu, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că a anulat întregul program religios.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: "Din păcate, este această interdicţie, care îi opreşte pe oameni să vină la Iaşi, pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva. Pot veni pentru orice alt motiv, dar numai pentru aceasta nu pot veni. Ceea ce se anunţă a fi sărbătoarea Sfintei şi era în fiecare an s-a redus la o zi, practic, obişnuită. Pe 14 octombrie va fi prăznuită."

În această după-amiază, organizatorii pelerinajului se întrunesc, din nou, în şedinţa de urgenţă, pentru a lua noi măsuri de ordine publică. Preoţii au anunţat, între timp, că vor scoate racla cu sfintele moaşte, pe baldachinul de pe esplanada Mitroopoliei, pe data de 13 octombrie, cu o zi înainte de hram. Însă doar dacă sunt mulţi oameni care stau la rând şi vor să se închine la Sfânta Cuvioasa Parascheva.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași. Sărbătoarea va dura o singură zi
Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași. Sărbătoarea va dura o singură zi

Pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. Autorităţile din Iaşi intră în alertă din această noapte, când începe oficial, pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei
Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei

Pelerinajul de Sfânta Parascheva, organizat în fiecare an, se va desfășura acum mult mai restrictiv, din cauza măsurilor de protecție sanitară.

Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit unul local. Moaştele nu vor fi scoase din catedrală
Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit unul local. Moaştele nu vor fi scoase din catedrală

Imaginile cu sute de mii de oameni veniți în pelerinaj la moaște în diverse orașe rămân anul acesta o amintire.

Cine va putea participa la pelerinajul Sf. Parascheva. Noi restricții anunțate de Arafat și Tătaru
Cine va putea participa la pelerinajul Sf. Parascheva. Noi restricții anunțate de Arafat și Tătaru

S-au schimbat regulile pentru pelerinajul de la Iași, organizat cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, la care, în mod normal, participau sute de mii de credincioși din toate colțurile țării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.