Reacția ministrului în cazul infirmierelor filmate lovind și înjurând pacienți

×
Codul embed a fost copiat

Imagini revoltătoare au fost filmate la Spitalul Universitar din Capitală. Un pacient a fost lovit şi înjurat de trei infirmiere, în unitatea de primiri urgenţe.

Imaginile au fost înregistrate de un alt pacient care aştepta să primească îngrijiri medicale.

Conducerea spitalului a declarat că va lua măsuri împotriva angajaţilor care au greşit. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, referindu-se la filmul apărut în mediul online în care infirmiere de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ar agresa verbal pacienţi, că, din punctul său de vedere, sancţiunea trebuie să fie "cea mai drastică".

"Mi-a venit greu să mă uit. Ideea este următoarea: nu este cazul să tolerăm acest tip de comportamente, cine nu are vocaţie să îngrijească pacienţii nu are ce căuta în sistemul sanitar. Conducerea spitalului a convocat Comisia de disciplină pentru mâine dimineaţă (vineri - n.r.), care va stabili sancţiunile. Din punctul meu de vedere, sancţiunea trebuie să fie cea mai drastică - desfacerea contractului de muncă", a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au anunţat joi, printr-un comunicat remis presei, că în acest caz se va întruni Comisia de disciplină a unităţii medicale, iar sancţiunile vor fi "în raport cu gravitatea faptelor".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca
Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca

Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani sunt în continuare în stare gravă şi au nevoie de oxigenoterapie cu presiune crescută, arată informaţiile transmise, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.