Protest în fața Primăriei Sectorului 5: „Ne-a pus să semnăm contracte, dar de fapt erau demisii”

×
Codul embed a fost copiat

S-au încins spiritele în fața Primăriei Sectorului 5 din București, unde peste 100 de persoane s-au adunat la un protest spontan.

Erau angajațîi firmei locale de salubritate, care au spus că la finalul programului au aflat că și-au pierdut slujbele. Supărați, câțiva protestatari au vrut să dea buzna în Primărie și s-au îmbrâncit cu forțele de ordine. La fel de grav este că în plină pandemie, oamenii au uitat de orice regulă de protecție. În replică, reprezentanții Primăriei spun că nimeni nu-și va pierde serviciul.

Era ora 15 când a izbucnit scandalul, iar oamenii strigaseră deja, de zeci de ori, din ce în ce mai iritați, să vină primarul să stea de vorbă cu ei. Când au văzut că nu îi bagă nimeni în seama, câțiva au încercat să intre în curtea instituției. Au fost însă opriți de Poliția Locală, în urletele celorlalți.

La fața locului au venit și jandarmii, care au filmat protestul. Pe baza înregistrării, scandalagii sunt identificați și sancționați. Amenzi vor fi împărțite însă, și celor care au uitat de orice urmă de protecție.

Pe lângă faptul că s-au bulucit, unii și-au scos măștile, iar alții, deși le aveau pe față, le purtau superficial, dacă nu, la gât.

Citește și
Politia SUA
VIDEO șocant. Un bărbat de culoare din SUA a fost împușcat de 11 ori de 6 polițiști
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Protestatarii susțin că ar fi aflat, la finalul programului de lucru, că vor rămâne fără serviciu. Sunt toți angajați ai firmei de salubritate locală, iar primarul ar fi semnat recent un contract cu o altă companie, turcească.

Nimic mai fals, spun însă reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

Viceprimar: „Îi asigur că nimeni nu-și pierde locul de muncă, e treabă pentru toată lumea.”

Protestatar: „Minte. Ne-a pus acum să semnăm contracte, dar de fapt erau demisii.”

Alte voci susțin că totul a fost pus la cale de un candidat la fotoliul de primar, ca să agite apele în campanie electorală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din SUA a fost împușcat de poliție de mai multe ori în spate în timp ce copiii lui se aflau în mașină
Un bărbat din SUA a fost împușcat de poliție de mai multe ori în spate în timp ce copiii lui se aflau în mașină

Doi polițiști din Wisconsin au fost concediați luni, în timp ce autoritățile statului investighează de ce un bărbat negru a fost împușcat de mai multe ori în spate, relatează CNN.

VIDEO șocant. Un bărbat de culoare din SUA a fost împușcat de 11 ori de 6 polițiști
VIDEO șocant. Un bărbat de culoare din SUA a fost împușcat de 11 ori de 6 polițiști

Un bărbat de culoare a fost împușcat mortal de 11 ori de către polițiștii americani, după ce a refuzat să asculte ordinele acestora și a încercat să se îndepărteze de ei.

Angajații HoReCa au protestat în fața restaurantelor. Acuză ruinarea industriei
Angajații HoReCa au protestat în fața restaurantelor. Acuză ruinarea industriei

Pentru prima dată în România, 200 de mii de angajaţi din hoteluri şi restaurante şi-au suspendat timp de o oră activitatea în semn de protest față de menţinerea restricţiilor în acest domeniu.

Protest al angajaților HoReCa, organizat miercuri în toată țara:
Protest al angajaților HoReCa, organizat miercuri în toată țara: "Pentru a trage un semnal de alarmă"

Angajaţii din HoReCa vor protesta, miercuri, între orele 17-18, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.