Programul AUR. Care sunt principiile partidului surpriză din noul Parlament

Programul AUR. Care sunt principiile partidului surpriză din noul Parlament
Inquam/ Sabin Cîrstoveanu

AUR se prezintă ca un partid conservator, care ”se declară fățiș împotriva oricărei forme de marxism contemporan” și își axează principiile pe o ”viziune spiritualistă”, bazată ”pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea”.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este partidul surpriză din noul Parlament, după ce a obținut peste 8% din voturile alegătorilor la alegerile din 6 decembrie, deși este o formațiune nouă, înființată în noiembrie 2019.

Principiile și programul AUR sunt prezentate în documentul prin care Tribunalul București a aprobat funcționarea acestui partid, textul integral al actului constitutiv putând fi consultat AICI.

AUR își începe prezentarea printr-un atac frontal la adresa tuturor celorlalte forțe politice ale momentului, pe care le acuză că ”doresc renunțarea la suveranitatea României”.

Cu toate acestea, partidul susține că vrea să combată ”orice formă de extremism și iredentism existente pe scena politică actuală prin anumite organizații care nu reprezintă interesele fraților noștri aparținând minorităților naționale”.

Citește și
george simion, aur
Co-preşedintele AUR, George Simion, după demisia lui Orban: "Ne bucurăm că a înțeles"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Doctrina AUR se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea”, se arată în documentul constitutiv, unde le expune apoi în termenii care îi definesc identitatea.

 

”Familia nu este o temă de negociat”

 

Astfel, ”familia este celula de bază a oricărei societăți viabile”, care nu poate fi ”obiect de controverse decât pentru cei care vor să o distrugă sub pretext de remaniere modernă”.

”Ideologia de gen este o aberaţie teoretică care descinde din oficina actuală a activiștilor neomarxiști”, susține AUR, potrivit căreia ”căsătoria nu poate avea drept formulă primordială decât perechea alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie”.

”Familia nu este o temă de negociat, cum nu e nici o problemă de rezolvat. E a fost rezolvată cu mult înainte să apărem noi”, arată formațiunea.

”Patria este țara tatălui, dacă ascultăm etimologia cuvântului, pe când limba nativă este limba vorbită de mamă”, statuează AUR.

”Uită-te de unde îţi vine tatăl și vezi ce limbă vorbește mama: atunci vei ști care e identitatea ta etnică, lexicală și istorică”, spune partidul.

Conform acestuia, ”credinţa este, teologic vorbind, una din cele trei virtuţi cardinale creştine, numai că aici o folosim în sens figurat, drept simbol pentru tot ce înseamnă religia creştină”.

AUR consideră că ”ateismul este o rătăcire ivită din aroganţa celor care îşi închipuie că o viziune antropocentrică asupra universului este superioară uneia teocentrice”, context în care ”se va opune defăimării clerului, terfelirii simbolurilor de credință și compromiterii credincioșilor care au curajul de a-și asuma public statutul de creștin”.

”Dacă familia, patria și credința ne dau o identitate prin apartenența la entități organice pe care numai răuvoitorii le tăgăduiesc, atunci libertatea este cea care dă demnitate acestei identități”, își continuă AUR prezentarea.

Potrivit acesteia, ”libertatea unui om începe cu puterea de a spune „Nu!”. Când această putere îți este luată, climatul în care te miști aduce a dictat ideologic”.

 

”Concepția noastră este elitistă”

 

Ca partid conservator, AUR își dorește o ”Europa a națiunilor, nu un suprastat federal cu capitală unică, guvern unic și parlament unic” sau un ”imperiu socialist de ordin federal”, revendicând în schimb ”consolidarea unei poziții de lider în Uniunea Europeană” a României.

De asemenea, AUR militează deschis pentru unirea României cu Basarabia, deși ”respectă statutul actual al Republicii Moldova”, pe care vrea să o integreze ”necondiționat” în UE.

De asemenea, AUR se poziționează în ”mod răspicat împotriva colonizării Europei cu populații alogene” și se declară ”fățiș împotriva oricărei forme de marxism contemporan”.

”Curentele de corectitudine politică, ideologia de gen, egalitarismul sau multiculturalismul sunt forme camuflate ale plăgii neomarxiste”, susține AUR, potrivit căreia ”niciun dialog nu se poate lega cu cei care, sub falsul paravan al combaterii discriminărilor, ajung să distrugă ierarhiile și valorile pe care secole de tradiție le-au ridicat cu răbdare și dragoste”.

Formațiunea susține că existența sa ”descinde cu precădere dintr-o viziune spiritualistă, pe care o opune categoric vederii plate a materialismului vulgar”.

 

”La lozinci ne pricepem cu toții”

 

AUR respinge ”idolatria banului”, dar cu toate acestea consideră că a ”încălca sau răpi proprietatea cuiva este o crimă”.

AUR susține ”ierarhia valorică şi respinge aprioric orice aplatizare în numele egalităţii. Concepţia noastră este elitistă, nu populistă şi nu demagogică. Credem în verticala valorilor, nu în orizontala lipsei de valori”.

”Fie că ne place sau nu, proiectul nostru de țară e același ca acum 100 de ani, e același ca acum 500 de ani”, spune AUR, care apreciază că ”nu e nevoie de alt brand, nu avem alt proiect de țară”.

”La lozinci ne pricepem cu toții, mai ales când pozăm în salvatori providenţiali ai patriei”, mai spune AUR, la finalul documentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rezultatul obținut de AUR la alegerile parlamentare, în atenția presei internaționale
Rezultatul obținut de AUR la alegerile parlamentare, în atenția presei internaționale

Principalele agenţii de presă internaţionale prezintă luni rezultatele provizorii anunţate în urma alegerilor legislative desfăşurate duminică în România, remarcând surpriza reprezentată de intrarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) în Parlament.

Co-preşedintele AUR, George Simion, după demisia lui Orban:
Co-preşedintele AUR, George Simion, după demisia lui Orban: "Ne bucurăm că a înțeles"

George Simion, co-preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat luni seară că se bucură de faptul că premierul Ludovic Orban a înţeles să-şi dea demisia, precizând că formaţiunea sa nu face nicio coaliţie la guvernare.

Harta politică a României după alegerile parlamentare. În 20 de județe AUR a obținut mai multe voturi decât USR PLUS
Harta politică a României după alegerile parlamentare. În 20 de județe AUR a obținut mai multe voturi decât USR PLUS

Harta politică a României după alegerile parlamentare. În 20 de județe AUR a obținut mai multe voturi decât USR PLUS

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.