Procesul interlopului tăiat pe față, de la gură la ureche, la pușcărie. Descoperirea anchetatorilor

cutit
Shutterstock

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au trimis în judecată doi indivizi, sub acuzațiile de lovire sau alte violenţe și instigare la lovire, după ce unul dintre ei ar fi atacat cu cuțitul un alt deținut. Răzbunarea ar fi motivul.

De remarcat este faptul că victima în acest dosar este un membru al lumii interlope, conform BZI.

Un membru al lumii interlope a fost tăiat pe față de colegul său de celulă, în 2018

Cei doi bărbați se întorceau din curte înspre celulă în momentul în care a avut loc incidentul. Chiar la intrarea în celulă, unul dintre bărbați a tăbărât asupra colegului său și, cu un cuţit improvizat din lama unui aparat de bărbierit, l-ar fi tăiat pe acesta de la gură până la urechi. Cei doi ar fi fost supravegheați de un singur agent de pază.

Surse judiciare care se ocupă de anchetă spun că un alt deținut l-ar fi instigat pe atacator.

În timp ce era deţinut în cadrul Penitenciarului Iaşi, inculpatul T.C.R. l-a determinat pe C.A.V. (deţinut în penitenciar) să îl agreseze pe R.C.H. (deţinut în penitenciar) pe data de 6 decembrie 2018, prin provocarea unei leziuni pe faţă cu o lamă, stabilind modul de comitere şi promiţându-i în schimb bunuri şi unele substanţe. Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală care, în nicio situaţie, nu poate înfrânge prezumţia de nevinovăţie”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Victima a fost transportată de urgență la cabinetul medical din cadrul unităţii, plină de sânge, după care la Spitalul Militar, unde medicii i-au acordat îngrijiri medicale.

Individul care și-a atacat colegul de celulă, a intrat în vizorul anchetatorilor, în urmă cu patru ani.

Motivul atacului – răzbunarea


Motivul care stă în spatele acestui incident este răzbunarea, consideră chiar bărbatul atacat. Agresiunea ar fi o răzbunare a unui poliţist pe care victima l-ar fi înjunghiat, după un scandal într-un club, ce ar fi avut loc în 2018.

Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Însă, în primă fază, magistrații vor trebui să asculte părțile implicate, pentru a lua o decizie în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Elena Udrea a intrat în sala de judecată. Ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare
Elena Udrea a intrat în sala de judecată. Ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a intrat în sala de judecată. Ea ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.

Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia
Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.  

O consilieră USR, agresată de colegi de la PNL și PMP. “Chiar dacă mă duc la pușcărie, vă las în căruț cu rotile
O consilieră USR, agresată de colegi de la PNL și PMP. “Chiar dacă mă duc la pușcărie, vă las în căruț cu rotile". VIDEO

Scandal și amenințări fără precedent făcute chiar de politicieni. „Vă las în căruț cu rotile, vă fac praf!”, i-a spus un consilier liberal din Mogoșoaia unei colege de la USR.

Bode: Cei care facilitează obţinerea de certificate false COVID-19, dar şi beneficiarii vor ajunge în puşcărie
Bode: Cei care facilitează obţinerea de certificate false COVID-19, dar şi beneficiarii vor ajunge în puşcărie

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a atras atenţia luni că persoanele care facilitează obţinerea de certificate false COVID-19, dar şi cei care beneficiază de aceste documente "vor ajunge în puşcărie".

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.