Primele declarații ale tatălui lui Vlad Pascu. „Este un dezastru pentru noi. Acest copil a greșit”

Mihai Pascu
Inquam Photos / Octav Ganea

Tatăl tânărului care, drogat fiind, a accidentat mortal două persoane la 2 Mai a făcut, luni, primele declaraţii după incidentele în care sunt implicaţi membrii familiei sale.    

Mihai Pascu a catalogat situaţia ca fiind „un dezastru”. El a precizat că fiul său a greşit foarte mult şi a menţionat că înţelege prin ce trec părinţii victimelor, întrucât are şi el trei copii.

Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii aceea. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. (...) Acest copil a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat, luni, Mihai Pascu, tatăl tânărului care a accidentat mortal două persoane la 2 Mai.

Mihai Pascu afirmă că a venit în România pentru două zile, dar presiunea asupra familiei sale a fost enormă.

Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanţa, fix pentru 2 zile am avut bilet de avion, iar presiunea, deci care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mari”, a mai afirmat Mihai Pascu.

Citește și
familia pascu
Vlad Pascu a început să consume droguri la vârsta de 13 ani, pe fondul unor probleme familiale | RECHIZITORIU
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Acesta a adăugat că întreaga sa familie este „în diferite puncte”.

Ori sunt arestaţi, deci doi dintre ei, Vlad, fiul meu, pe care nu l-am văzut de două luni de zile. Când am venit în ţară, am venit pentru ca să-l văd”, a mai afirmat Mihai Pascu.

El a dat explicaţii şi cu privire la muniţia care s-a găsit în casa sa.

Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifru de la un seif în care ţineam armele (...) N-am putut să îl mai deschid (...). Ca urmare, răspund acum pentru acea muniţie care era într-o sacoşă de cârpă şi pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-a predat din cauza faptului că la 5 ani de zile eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare (...) Drept urmare, răspund pentru faptele mele, vizavi de această...nici nu ştiu cum s-o numesc... greşeală. Poate că e prea puţin spus”, a mai declarat Mihai Pascu.

Acesta susţine că fiul său, Vlad, nu a avut foarte mulţi bani la dispoziţie.

O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri acelea de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!”, a mai afirmat Mihai Pascu.

El a precizat că are zece firme, dar şase dintre ele sunt nefuncţionale.

Vlad Pascu şi părinţii săi au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT pentru diferite infracţiuni, Vlad şi mama sa sunt arestaţi preventiv, iar Mihai Pascu este plasat sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
RECHIZITORIU. Mărturii cutremurătoare făcute de Vlad Pascu. Un prieten a povestit ce se întâmpla la petrecerile date de el
RECHIZITORIU. Mărturii cutremurătoare făcute de Vlad Pascu. Un prieten a povestit ce se întâmpla la petrecerile date de el

Mărturii cutremurătoare ies la lumină despre petrecerile cu droguri organizate de Vlad Pascu, tânărul care a ucis la 2 Mai cu mașina doi studenți și a rănit trei, după ce ar fi urcat drogat la volan.  

Vlad Pascu a început să consume droguri la vârsta de 13 ani, pe fondul unor probleme familiale | RECHIZITORIU
Vlad Pascu a început să consume droguri la vârsta de 13 ani, pe fondul unor probleme familiale | RECHIZITORIU

Procurorii DIICOT afirmă că Vlad Pascu, tânărul care a provocat un accident în judeţul Constanţa în urma căruia au murit două persoane, a început să consume droguri la vârsta de 13 ani, pe fondul unor probleme familiale.

 

SURSE: Iubita lui Vlad Pascu s-a bătut cu o colegă în curtea liceului în care învață. A avut nevoie de îngrijiri medicale
SURSE: Iubita lui Vlad Pascu s-a bătut cu o colegă în curtea liceului în care învață. A avut nevoie de îngrijiri medicale

Rebeca Lăzărescu, iubita lui Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei, s-a aflat în mijlocul unei confruntări violente chiar în curtea liceului în care învață.  

Vlad Pascu și părinții lui, trimiși în judecată pentru trafic de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal
Vlad Pascu și părinții lui, trimiși în judecată pentru trafic de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal

Vlad Pascu, șoferul de 19 ani care a provocat accidentul din stațiunea 2 Mai, și părinții săi, miruna și Mihai Pascu, au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal.

Primele imagini cu teribilul accident din 2 Mai. Victimele lui Vlad Pascu se aflau în afara părții carosabile | FOTO și VIDEO
Primele imagini cu teribilul accident din 2 Mai. Victimele lui Vlad Pascu se aflau în afara părții carosabile | FOTO și VIDEO

Au apărut primele imagini cu accidentul din stațiunea 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, un tânăr care consumase un cocktail de substanțe interzise, în urma căruia și-au pierdut viața doi adolescenți, iar alții trei au fost răniți.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.