Prefectul Capitalei anunță intensificarea controalelor în Bucureşti. Vor fi filtre permanente de verificare

permis rutiera
Agerpres

Prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, a dispus miercuri, în cadrul şedinţei cu reprezentanţii Poliţiei Capitalei, ai Poliţiei Locale Bucureşti şi Jandarmeriei, intensificarea controalelor în Bucureşti, pentru asigurarea respectării regulilor. 

Astfel, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, a dat dispoziţii clare în legătură cu suplimentarea numărului de persoane din cadrul Poliţiei Capitalei, Poliţiei Locale Bucureşti şi Jandarmeriei. În mod special, controalele realizate de oamenii legii vor viza activităţile derulate după ora 20.00, pe tot teritoriul municipiului Bucureşti, pentru cel puţin o lună, începând din această seară (20.10.2021).

Concret, preşedintele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), prefectul municipiului Bucureşti, a aprobat introducerea în spaţiile publice a unor filtre permanente de verificare, formate din echipe mixte (Poliţia Capitalei, Poliţia Locală Bucureşti şi Jandarmerie). Acestea vor fi fixate pe principalele artere, pentru controalele de noapte (după ora 20.00 până dimineaţa).

De asemenea, începând de astăzi, verificarea pe teren a respectării normelor de către cetăţeni şi operatorii economici se va face intensiv, echipele de control fiind însoţite şi de prefectul Capitalei şi subprefecţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.