Plantațiile de lavandă, luate cu asalt de turiști: "Mereu mi-am dorit să văd"

×
Codul embed a fost copiat

Parfum îmbietor de lavandă, un mov de ilustrată poştală şi multă linişte.

Aşa au stat lucrurile la ''Festivalului Lavandei'' organizat în judeţul Mureş, unde mii de iubitori de frumos, s-au aventurat în lanurile înflorite, şi s-au fotografiat în voie în peisajul de poveste.

La 20 de kilometri de Târgu Mureş, satul Mădăraș a părut neîncăpător pentru miile de oameni veniţi să admire lanurile de lavandă care se întind pe mai bine de 5 hectare.

Întrebuinţările ei în medicină şi cosmetică sunt cunscute încă din antichitate însă omul modern a mai găsit una, pur estetică: fotografia.

Ovidiu Roşca, proprietar: "Veneam aici cu prieteni cu rude şi erau impresionaţi total, adică părea foarte interesantă ideea cu lan de lavandă cu acest sat pitoresc, cu priveliştea asta frumoasă, chiar cu lanul de lavandă şi simţeau relaxare, mirosul, zumzet de albine, plimbare au zis că a fost o zi superbă, am zis hai să facem un eveniment."

Borbely Bela, proprietar: "Doi ani am învestit, anul trecut ne-a venit ideea să vedem dacă sunt interesaţi de un festival. A fost mulță lume şi am văzut că le place la oameni, şi acum e plin. Lavanda încercam noi să o procesăm. Am hotărât să facem o distilerie."

Citește și
lavanda
“Aurul mov” ii va imbogati anul acesta pe fermieri. Cat costa 10 ml de ulei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Turist: "Era un lucru pe care mi-l doream. Să văd pe viu o plantaţie de lavandă. Sunt foarte fericită, mirosul, păcat că nu se transmite, e super."

După o plimbare relaxantă, oaspeţii au cumpărat miere, îngheţată sau pur şi simplu buchete de lavandă.

Rozalia Szanto, producător miere de lavandă: "Lavanda macerată în miere, se face o infuzie, se strecoară şi se pune în borcane. Astăzi am vândut majoritatea miere de lavandă. Este foarte bună şi gustoasă. E mai aromată."

Din lavandă se fac inclusiv siropuri pentru prăjituri şi limonadă. Evenimentul se va încheia duminică.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Lavanda îi îmbogăţeşte pe cultivatorii din România. O sticluţă cu ulei se vinde şi cu 50 de lei
Lavanda îi îmbogăţeşte pe cultivatorii din România. O sticluţă cu ulei se vinde şi cu 50 de lei

Afacerile cu lavandă au înflorit la noi în țară și pe lângă ele au început să apară inevitabil și distilerii moderne, care obţin din gingașele flori mov ulei și apă florală.

“Aurul mov” ii va imbogati anul acesta pe fermieri. Cat costa 10 ml de ulei
“Aurul mov” ii va imbogati anul acesta pe fermieri. Cat costa 10 ml de ulei

Lavanda - numită și “aurul mov” - a pus deja stăpânire pe câmpurile din întreaga țară, semn că va fi un an bun pentru fermierii care au mizat pe afacerile cu această plantă.

"Aurul mov" îi va îmbogăți anul acesta pe fermieri. Sunt nevoiți să se extindă

Lavanda - numită și "aurul mov" - a pus deja stăpânire pe câmpurile din întreaga țară, semn că va fi un an bun pentru fermierii care au mizat pe afacerile cu această plantă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.